
E vremea când, cu străluciri de lavă, Topit se-ascunde soarele-n ciorchini; Zvâcnește via de la rădăcini Și pune-n coarde încă o octavă. În cântul viei se-mpletesc lumini Din rodul sărutând palma concavă, Cu-aroma izvorând din bob, suavă, Și-adânci uimiri din ochii clandestini. Sunt, Doamne, mlada Ta de cer avidă Și-nfrigurat caut în mine rod, Mușcat de temere ca de omidă, Căci, pentru-a face către ceruri pod, Nu pot să port în mine aguridă, Nici să fiu șters din sfântul Tău izvod. Simion Felix Marțian Siegen, 27 august 2021