E vremea când, cu străluciri de lavă,
Topit se-ascunde soarele-n ciorchini;
Zvâcnește via de la rădăcini
Și pune-n coarde încă o octavă.

În cântul viei se-mpletesc lumini
Din rodul sărutând palma concavă,
Cu-aroma izvorând din bob, suavă,
Și-adânci uimiri din ochii clandestini.

Sunt, Doamne, mlada Ta de cer avidă
Și-nfrigurat caut în mine rod,
Mușcat de temere ca de omidă,

Căci, pentru-a face către ceruri pod,
Nu pot să port în mine aguridă,
Nici să fiu șters din sfântul Tău izvod.

Simion Felix Marțian
Siegen, 27 august 2021