Sonetul viței

La moara lui Felix

E vremea când, cu străluciri de lavă,
Topit se-ascunde soarele-n ciorchini;
Zvâcnește via de la rădăcini
Și pune-n coarde încă o octavă.

În cântul viei se-mpletesc lumini
Din rodul sărutând palma concavă,
Cu-aroma izvorând din bob, suavă,
Și-adânci uimiri din ochii clandestini.

Sunt, Doamne, mlada Ta de cer avidă
Și-nfrigurat caut în mine rod,
Mușcat de temere ca de omidă,

Căci, pentru-a face către ceruri pod,
Nu pot să port în mine aguridă,
Nici să fiu șters din sfântul Tău izvod.

Simion Felix Marțian
Siegen, 27 august 2021

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.