Războiul nostru cu adevărul s-a sfârșit în Afganistan

Cel mai lung război al Americii a ajuns la un final rușinos.

Dan Hugger, de la Acton Institute, notează: „Cu puțin mai mult de o lună în urmă, președintele Biden a încercat să îi liniștească pe americani în legătură cu situația din Afganistan, declarând: «Am încredere în capacitatea armatei afgane.» Într-o conferință de presă recentă, generalul Mark Milley a reluat acest sentiment. «Forțele de securitate afgane au capacitatea de a lupta și de a-și apăra ținutul,» a declarat el.

Acest lucru este total diferit de evaluarea recentă a președintelui Biden. «Încă un an sau încă cinci de prezență militară americană nu ar fi făcut nicio diferență dacă armata afgană nu poate sau nu vrea să-și apere țara,» a declarat Biden. «Iar o prezență americană nesfârșită în mijlocul conflictului civil al unei alte țări nu era acceptabilă pentru mine.»

O astfel de incongruență semnalează, de asemenea, sfârșitul războiului nostru cu adevărul. Pe tot parcursul conflictului, elitele politice și militare ale națiunii americane au purtat un război de propagandă împotriva publicului american, care a fost documentat pe larg în investigația de referință a Washington Post, «The Afghanistan Papers».”

După cum afirma chiar Washington Post în 2019, „documentele au fost generate de un proiect federal care examinează cauzele eșecurilor celui mai lung conflict armat din istoria Statelor Unite. Acestea includ peste 2.000 de pagini de notițe inedite de interviuri cu persoane care au jucat un rol direct în război, de la generali și diplomați la personal pentru ajutorul umanitar și oficiali afgani.”

Câteva mărturii din aceste interviuri: „Am fost lipsiți de o înțelegere fundamentală a Afganistanului – n-am știut ce făceam… Ce încercăm să facem aici? Nu avem nici cea mai vagă idee despre misiunea pe care am întreprins-o.” (Douglas Lutte, general american decorat cu trei stele, care a servit în Afganistan în timpul conducerii Bush și conducerii Obama); „Fiecare punct statistic a fost alterat pentru a ilustra cel mai bun rezultat…Sondajele, spre exemplu, nu erau deloc de încredere, arătau că tot ce făceam era corect.” (Bob Crowley, colonel în armata americană, care a servit drept consilier în 2013 și 2014).

„Documentele descoperite în această investigație,” continuă Hugger, „au dezvăluit faptul că oficiali de rang înalt credeau că războiul nu poate fi câștigat, și estimează că 40% din ajutorul american acordat Afganistanului a ajuns în mâinile unor oficiali corupți, lorzi ai războiului, criminali și insurgenți. Acest efort susținut de inducere în eroare a publicului s-a încheiat în sfârșit.

Pentru asta, ar trebui să fim recunoscători Dumnezeului care dezvăluie. «Căci nu este nimic ascuns care nu va fi dezvăluit şi nimic tăinuit care să nu fie făcut cunoscut şi care să nu iasă la iveală.» (Luca 8:17). Pentru cei care au săvârșit o astfel de înșelăciune, ar trebui să ne rugăm și să sperăm că se va face dreptate, știind că «Martorul fals nu va rămâne nepedepsit şi cel ce spune minciuni va pieri.» (Proverbe 19:9).”

Sursa: Edictum Dei

https://www.stiricrestine.ro/2021/08/22/razboiul-nostru-cu-adevarul-s-a-sfarsit-in-afganistan/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Războiul nostru cu adevărul s-a sfârșit în Afganistan

  1. Alin Cristea zice:

    Nu este adevarat ca ar fi ceva rusinos in razboiul americanilor din Afganistan.

    „…confuzia dintre retragerea din Afganistan şi a realizării retragerii”

    https://adevarul.ro/international/in-lume/dan-dungaciu-In-afganistan-china-vrea-devina-america-asiei-1_612329155163ec42716e0e34/index.html

    Apreciază

Comentariile sunt închise.