Sonetul morii

La moara lui Felix

Scrâșnita-mbrățișare de la moară,
Când pietrele dau bobului sărutul,
Pulsând în clipe, este începutul
Travaliului ce n-a uitat să doară.

Plătind, însă, prin frângere tributul,
Ne lasă alba curgere ușoară,
Crescând în pâinea care ne-nfioară
Cu-arome ce-i sunt vieții așternutul.

Mai macin și eu, Doamne, sentimente
Și boabe de idei, să dau făină
Și mese pentru semeni, opulente.

Dar ca să știu că nu macin neghină
Și nu dau pâini cu-arome corigente,
Dă-mi Tu la moară ne-ncetat lumină!

Simion Felix Marțian
Siegen, 20 august 2021

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.