
Scrâșnita-mbrățișare de la moară, Când pietrele dau bobului sărutul, Pulsând în clipe, este începutul Travaliului ce n-a uitat să doară. Plătind, însă, prin frângere tributul, Ne lasă alba curgere ușoară, Crescând în pâinea care ne-nfioară Cu-arome ce-i sunt vieții așternutul. Mai macin și eu, Doamne, sentimente Și boabe de idei, să dau făină Și mese pentru semeni, opulente. Dar ca să știu că nu macin neghină Și nu dau pâini cu-arome corigente, Dă-mi Tu la moară ne-ncetat lumină! Simion Felix Marțian Siegen, 20 august 2021