Stânca şi iubirea

La moara lui Felix

     Atunci când vorbim despre stâncă, sau doar ne gândim la ea, atributele care se impun sunt: trăinicie, siguranţă, statornicie. Chiar dacă ea este un element decorativ magnific, într-un peisaj încântător. Această prioritate este dată de faptul că frumuseţe găsim în tot ce ne înconjoară, dar stânca este cea care poate oferi adăpost în calea puhoaielor, a vijeliilor.

     Deşi este admirată pentru neclintirea ei, imaginea stâncii este, totuşi, asociată uneori oamenilor impasibili, lipsiţi de sensibilitae, imunizaţi, se pare, la emoţii. Şi totuşi…

     Dar mai bine să urmărim dialogul:

-Te iubeeesc!!!

 -Te iubeeesc…te iubeeesc…te iubeeesc…te iubeesc…te iubeesc…

Acest „dialog” are loc între om şi stâncă. Neverosimil? Nu, este real, doar că „răspunsul” nu este decât… ecoul. Fiind un fenomen bine cunoscut, nu-l voi mai defini şi nici nu voi vorbi de caracteristicile fizice ale ecoului, amintind doar că este una dintre bucuriile copilăriei.

     Dialogul pe care l-am reprodus…

Vezi articolul original 207 cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.