Ar trebui să tăcem doar pentru că devine periculos să vorbim?

Astăzi nu mai putem numi păcatul „păcat” pentru că riscăm să fim dați în judecată. Așadar, devine periculos. Dar ar trebui, oare, ca aceasta să ne determine să păstrăm tăcerea? Ar trebui doar să privim cum fenomenul prostirii globale se extinde cu repeziciune pe zi ce trece?

Nu agreez sub nici o formă cu acei creștini care sub imperiul emoțiilor devin la fel de răi ca cei pe care-i incriminează. Cred din toată inima că mișcarea creștină trebuie să fie recunoscută ca o mișcare a iubirii și compasiunii, nu a urii. Nu poți alunga întunericul cu întuneric, ci cu lumina.

Dar nu pot tăcea când văd cum libertatea religioasă și libertatea de conștiință sunt puse în balanță cu antidiscriminarea, iar tot mai mulți consideră că ultima este mai importantă. Nu pot tăcea când văd că libertatea religioasă este sacrificată pe altarul unui idol: „sexul”.

Ni se impune să ne purtăm corect din punct de vedere politic, iar dacă nu o facem riscăm marginalizarea. Ni se pun etichete, suntem stigmatizați ca bigoți, fundamentaliști, sexiști și așa mai departe. Mai nou, orice persoană cu vederi conservatoare este numită controversată, extremistă de dreapta sau ultraconservatoare.

Nu voi promova un discurs al urii, dar în calitatea mea de credincios baptist voi susține cu tărie, la fel ca toți strămoșii mei baptiști, că libertatea religioasă este inalienabilă şi irevocabilă şi că nicio altă libertate nu este în siguranţă acolo unde nu există libertate religioasă. Așadar, chiar dacă devine periculos, nu am de gând să tac.

Samy Tuțac

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.