De pe Moria, cu credinţă

La moara lui Felix

Eu n-am urcat pe Moria, Divine,
Şi n-am icnit urmând cărări de foc
Să pun pe-un taler dragostea de Tine,
Pe celălalt de toate la un loc.

Nu, n-am urcat cu plumbul în picioare,
Cu lacrimi înghiţite, ghimpi în gât,
Să pun pe-altar o dragoste-arzătoare
Şi-al meu răspuns solemn: Numaidecât!

Privesc din nou la drama consumată,
Cu-al ei scenariu viu, tulburător,
Iar ţipătul: „ Unde e mielul, tată?”
Îmi intră-n inimă, sfâşietor.

Eu nu întreb: „Ce ai simţit, Avrame?”
Căci ştiu, ca tată, bine ce-a simţit,
Dar el ştia că-n focul unei drame
Tu vei purta de grijă negreşit!Pornesc şi eu spre testul de jertfire,
Ducând spre-altar cu mine vreun Isac,
Dar vreau să cred mai mult, Iehova Ire,
Că Tu vei fi cu mine, azi... şi-n veac!

Simion Felix Maţian

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la De pe Moria, cu credinţă

  1. Felicitări frate Marțian!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.