Timotei, un ucenic devotat

Despre Timotei știm că a fost copilul născut dintr-o căsătorie mixtă, tatăl a fost grec, iar mama evreică. Încă din fragedă pruncie, Timotei a luat cunoștință cu scrierile sfinte evreiești, prin mama lui Eunice și bunica lui Lois.
Timotei s-a întâlnit cu Domnul Isus cu ocazia celei de-a doua vizită a lui Pavel la LISTRA (1Cor.4:17,1Tim. 1:2), a fost crescut de Pavel și ordindat în lucrarea creștină (1Tim. 4:14).
Timotei devine colaboratorul și însoțitorul apostolului în călătoriile sale prin Troia, Bereea, Tesalonic și Corint (Fap.16-18).
Personalitatea lui Timotei este remarcabilă, Biblia îl descrie pe acest om credincios și iubitor de Dumnezeu ca fiind:
-bolnăvicios ( 1Tim. 5:23)
-timid (1Tim. 1:7)
-fără experiență (1Tim. 4:12)
Din punct de vedere uman, Timotei nu avea șanse…
Însă, omul acesta stând la îndemâna lui Dumnezeu și acceptând „școala uceniciei” devine un om matur, gata, capabil să învețe pe alții.
Lucrând cu credincioșie alături de Pavel, Timotei a dovedit:
-abilitate de predicator
-credință de ucenic
-râvnă de apostol
-perseverență de misionar
Când accepți ÎNVĂȚĂTURA lui Dumnezeu, când te lași ÎNDRUMAT de Duhul Sfânt, când îi ÎNGĂDUI lui Dumnezeu să te prelucreze, vei fi ridicat și folosit pentru ÎMPĂRĂȚIE
Istoria lui Timotei ne dovedește acest lucru….

Stai la îndemâna lui Dumnezeu și lucrează pentru EL…

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.