Suflete, de ce ți-e teamă? Nu știi tu că Dumnezeu
În necazuri și furtună te va lua pe brațul Său?
Nu știi tu că încercarea va căli a ta ființă
Și puterea te va face să ajungi la biruință?
Simt că de o vreme-ncoace ești tot trist și apăsat…
Oare crezi că Tatăl Sfânt pentr-o clipă te-a uitat?
Nu știi tu că El cunoaște orice rană ce te doare
Și la vremea cuvenită va lăsa eliberare?
Nu fi trist…privește-n zare…se arată-o nouă zi
E un dar trimis de sus…Oare nu-nțelegi? Nu știi?
Tu ai harul ca și astăzi să te bucuri, să iubești
Poți simți căldura verii…poți să ai tot ce-ți dorești
Căci în marea-I îndurare Dumnezeu ți-a dat de toate:
Ți-a dat casă, ți-a dat pâine, ți-a dat hainele curate
Ți-a dat apă din belșug setea aprigă să stingi
Și glas dulce când în rugă Numele-I sfios îl strigi!
De ce suflete suspini? Ți se pare viața grea?
Vezi în jurul tău tristețe…vezi că lumea este rea?
Tu privește către ceruri…să fii sare și lumină
Și o blândă mângâiere pentru cel care suspină!
”Nu suspin de întristare și nu plâng că-i viața grea
Știu că Domnul mi-e aproape și mereu mă va veghea
Dar acolo, în adâncuri eu voi suspina mereu
Căci mă simt așa de singur și mi-e dor de Tatăl Meu!”

Maria Luca