NOUL CULT ȘI DEZINFORMAREA – CINE ESTE PROPRIETARUL LĂCAȘULUI DE CULT?

Pentru cititorii mei de bună credință, mă simt obligat să arăt că scopul demersului meu în aceste postări, nu este acela de a căuta să îngrădesc libertatea religioasă a cuiva, așa cum insinuează unii dintre cei ce comentează, nici acela de a ataca în vreun fel sau altul pe cei care au găsit rețeta organizației salvatoare în Noul Cult – Adunările lui Dumnezeu. Cred că Dumnezeul Suveran este cel ce va arăta dacă lucrarea este sau nu o inițiativă a Sa, și tocmai de aceea mă voi feri să lupt împotriva planurilor lui Dumnezeu, dar mă simt dator să lupt împotriva minciunii, pentru că Dumnezeu însuși face asta.

Așadar, scopul acestui demers este legat strict de apărarea adevărului cu privire la Cultul Creștin Penticostal, pe care deși Dl Ceuță spunea că nu îl atacă, practic aproape în înreaga emisiune din 29 iunie de pe canalul Vocea Creștinilor a vorbit în mod caustic numai despre păcatele cultului cel vechi și soluțiile salvatoare pe care le oferă noul cult. Din păcate d-l Ceuță a folosit instrumente ale neadevărului ca să-și atingă scopul.
La minutul 24:30 al emisiunii, dl Ceuță afirmă cu frustrare că din Cult nu poți să pleci, deoarece casa, adică lăcașul de cult este trecut pe Cult.

Pentru o informare corectă și nu deformată a realității din Cultul Creștin Penticostal, vă rog să-mi îngăduiți să spun că și aici dl. Ceuță dezinformează, sau mai direct, nu spune adevărul. Nu, în Cultul Creștin Penticostal, biserica locală este proprietarul de drept și de fapt al lăcașului propriu de închinare.

E drept că în perioada în care domnia sa activa ca păstor în Cultul Penticostal exista o astfel de practică, de trecere a casei de rugăciune pe Cult, dar de cel puțin 20 de ani în Cultul Penticostal fiecare biserică a fost chemată în urma unei hotărâri luate de „cei din vârful piramidei”, să se asigure că își va înregistra locașul de cult ca proprietate a bisericii locale. Mai toate bisericile penticostale din țară care au locaș de închinare propriu au făcut aceste demersuri notariale și sunt proprietare ale lăcașurilor de cult pe care și le-au construit sau cumpărat. Este posibil ca din motive de delăsare sau dezinteres să mai fie pe ici colo câte o biserica care nu a ascultat pe cei care conduc „piramidal cultul”, dar acestea sunt excepții și nu Cultul este reponsabil de ele.

În calitate de cunoscător al acestor realități, trebuie să subliniez din nou că afirmația d-lui Ceuță cu privire la proprietarul caselor de rugăciune din Cultul Creștin Penticostal este de asemenea falsă și menită să dezinformeze cras pe ascultătorii săi.

Nelu Filip

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la NOUL CULT ȘI DEZINFORMAREA – CINE ESTE PROPRIETARUL LĂCAȘULUI DE CULT?

  1. Alin Cristea spune:

    Nelu Filip: „Mă simt dator să lupt împotriva minciunii, pentru că Dumnezeu însuși face asta.” Dumnezeu nu lupta doar impotriva anumitor minciunii. Asa ar trebui sa faca si Nelu Filip, sa lupte si impotriva altor minciuni. Demersul sau din aceste zile pe Facebook este suspect.

Comentariile sunt închise.