Simfonia verii

La moara lui Felix

E roua grea de-atâta curcubeu
Și-i greu de ciripituri portativul,
În vara care-și cântă laitmotivul:
Cu pași de grâne trece Dumnezeu!

Văzduhul fierbe-ncet la foc de maci
Și florile cu-arome vii brodează
Pe poala zilei, albă în amiază,
Prin umbre ațipite sub copaci.

Dospește tihna când în asfințit,
Din lanul sărutat de vâlvâtaie,
Se scrie pe-a imensității foaie
Un cânt cu-al greierilor țârâit.

Coboară noaptea peste caprifoi,
Purtând pe strai tăceri înmiresmate
Și stele ce clipesc parcă mirate,
E vară-n toate și e vară-n noi.

Inspir miresme și, pătruns de ea,
De vara coacerii, mă rog fierbinte:
Ajută-mă, Preabunule Părinte,
Să fiu un spic bogat în holda Ta!

Simion Felix Marțian
Siegen, 25 iunie 2021

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.