PE URMELE PAȘILOR LUI

Stimați cititori, vă propun în momentele ce urmează portretul unei CREȘTINE. O CREȘTINĂ cu suflet mare, în care poartă cu drag comorile și învățăturile Sfintei Scripturi , cartea sa de referință . O CREȘTINĂ care și-a împletit viața personală și cea de credință atât de strâns, că nu mai poate trăi decât în spiritul Luminii care o însuflețește.
Dorința ei a fost și este aceea de a fi purtătorea Adevărului și a credinței oriunde în lume.
Am întâlnit-o pe Anamaria Roman acum câțiva ani, în cadrul unor evenimente organizate de biserica noastră din Roma. Acolo, într-o atmosferă caldă și la propriu și la figurat, în mijlocul multor vizitatori care ne onorau cu prezența, nu am putut trece cu vederea atitudinea de reverență pe care o avea dar și dăruirea cu care și-a exprimat dorința de a se apropia mai mult de Dumnezeu.
Deși la început de drum, provenind dintr-o familie de ortodocși practicanți, după ce vizitase mai multe biserici catolice, după mult zbucium interior și întrebări fără număr, Anamaria și-a găsit , în sfârșit , drumul spre propria inimă și spre inima lui Dumnezeu.
A găsit liniștea după care tânjise o viață întreagă, odihna și bucuria care se pot găsi doar în brațele Mântuitorului . Povestea ei de viață e o mărturie a faptului că Dumnezeu te poate găsi și reabilita, indiferent de cât de mult ai rătăcit sau cât de mult ai greșit. El poate lua bucățile sparte ale inimii tale și le poate aduna împreună , dând vasului tău o nouă utilitate.
Una specială.
Această mărturie a convertirii și trăirii cu Dumnezeu e un exemplu pentru tinerii care încă își mai caută rostul în viață, tatonând metode și rătăcind pe drumuri înfundate, care nu duc nicăieri.
O cunosc personal pe Anamaria și pot garanta veridicitatea celor povestite în această carte, pentru că am avut bucuria să urmăresc progresul ei spiritual timp de cîțiva ani. De la tânăra timidă, frământată de sute de întrebări despre rostul vieții și adevărata religie, până la a deveni misionara înflăcărată care a luat în serios că Evanghelia trebuie dusă până la marginile pământului, a fost un drum destul de lung și anevoios.
Am admirat, încă de la început, determinarea sa, dorința nestăvilită de a învăța cât mai mult, de a deveni persoana de care Dumnezeu să se folosească cu putere. Când mi-a vorbit prima dată despre intenția ei de a merge în Africa, țin minte că eram în studioul de televiziune Victoria Tv, într-o pauză. Am știut că acea plecare îi va marca restul vieții și nu am putut decât să o încurajez și să-i spun că o voi aștepta într-o emisiune specială, cu gânduri proaspete despre ce a însemnat pentru ea contactul cu Africa.
La întoarcere, a venit plină de entuziast, la emisiune, cu inima plină de amintiri frumoase, legate de locurile și oamenii de acolo. A vorbit cu atâta pasiune, că la un moment dat, am făcut un efort pentru a-mi reține lacrimile, căci eram în direct. Am descoperit, în acel moment, în ea, nu doar dorința de a sluji ca misionară celor în nevoi materiale și spirituale, dar și un dar aparte de a consilia tinerii care se luptau cu diferite probleme, adicții, depresie. Am încurajat-o ori de câte ori ne întâlneam, să dezvolte aceste daruri spirituale cu care fusese hăruită și care acum erau în stare latentă.
Am auzit, ulterior, că începuse să-și aștearnă pe hârtie memoriile pe care le avea din timpul călătoriei în UGANDA. Era un fel de jurnal, ceva personal dar m-am gândit dacă nu cumva acel jurnal ar fi trebuit să ajungă și în mâinile altora, care își iroseau cei mai frumoși ani în plictiseală și blazare, pentru că nu aveau nici un scop în viață. De ce nu ar fi fost acele rânduri un semnal de alarmă, un strigăt de ajutor pentru sufletele pierdute în întunericul spiritual și sărăcia din Uganda?
După luni de rugăciune și discuții lungi la telefon, ea a fost de acord ca jurnalul ei, cu modificările de rigoare, să vadă lumina tiparului. Am fost încântată să fiu coordonatorul literar al acestei cărți și să o susțin pe tot parcursul redactării acestui material.
Sărbătoresc azi, împreună cu ea, și cu voi toți, această victorie, acest vis devenit realitate. Acel jurnal de călătorii și memorii ar fi putut rămâne prăfuit pe un raft, în loc să circule din mână în mână, în toată lumea, pentru a aduce o scânteie a speranței în sufletele întunecate și înrobite de păcat.
Fie ca aceste rânduri scrise din suflet să aducă o nouă viziune în inimile celor care vor să facă diferența în această lume indiferentă.
recenzia carții PE URMELE PAȘILOR LUI, Mihaela Gheorghe

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.