Despre vremuri și împrejurări

„Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câștigă războiul, că nu cei înţelepţi câștigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme și de împrejurări.”- ‭‭Eclesiastul‬ ‭9:11‬.

O astfel de constatare mai stinge din euforia celor care cred că, în viața lor, au reușit datorită perseverenței și a eforturilor proprii, în care Dumnezeu nu ar avea vreo contribuție. Iubirea de sine și foamea după atenția oamenilor, nu vor construi drumul spre succes în afara voii lui Dumnezeu.

Mai multă smerenie anulează predictibilitatea puerilă prin care ne simțim stăpâni pe ziua de mâine. Reușitele de astăzi, sunt rezultatele ascultării de ieri. Nu cei calificați, persuasivi sau instruiți pot cuceri tințele propuse. Favoarea o oferă Dumnezeu celui care, pe lângă calitățile necesare obținerii unor astfel de succese, depinde de El, Ființa desăvârșită care are libertatea de a interveni, oricând, în sistemele noastre logice, iar rezultatul să fie contrar previziunilor noastre.

,,Toate atârnă” de imprevizibilul intervenției lui Dumnezeu, Cel care desparte marea într-o noapte să treci ca pe uscat, Cel care conduce o piatră mică spre capul lui Goliat sau Cel care oprește cucerirea Canaanului în fața unei cetăți mici, precum a fost cetatea Ai. Aici șansele mari se spulberă și șansele infime devin motive de sărbătoare atunci când în paradigma vieții noastre încape Dumnezeu. Solomon a dobândit înțelepciunea care ne responsabilizează și pe noi să facem din relația cu Dumnezeu o încântare bazată pe dependența de El. Dacă cerurile și galaxiile ne vorbesc despre eterna și imensa înțelepciune a lui Dumnezeu, pentru ce crezi că Îl poți reduce pe Dumnezeu la idei mărunte și spații înguste? El poate schimba cursul și destinul națiunilor într-o noapte. Dacă afirmi că Dumnezeu este în control, să crezi că intervenția Sa în ,,totul” vieții tale, poate schimba ordinea previziunilor și a predicțiilor tale. Plusul devine minus și minusul, plus, iar lucrurile slabe le fac de rușine pe cele tari.

Vremurile și împrejurările sunt în grija lui Dumnezeu, Cel care le gândește și le ține sub stăpânirea Sa (F. A. 1:7). Încurajez pregătirea noastră constantă în vederea excelarii în orice domeniu, dar vă propun să luăm în calcul și modestia și smerenia, atitudini care ne țin dependenți de Dumnezeu. Atunci vremurile și împrejurările nu vor produce îngrijorare în noi, ci vor încuraja certitudinea că Dumnezeu este pe deplin în control.

Să avem o zi altfel. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Alexandru Ivan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.