Bisericii, un tort aniversar

La moara lui Felix

Pogorârea Duhului Sfânt, eveniment marcant în istoria Bisericii, a avut loc în timpul uneia dintre sărbătorile poruncite evreilor: Cincizecimea. Și asta nu întâmplător. La fel ca și în cazul Învierii, care s-a petrecut în timpul Paștelui evreiesc.

În timpul acestor sărbători, evreii din țară, ca și cei din diaspora, mergeau în pelerinaj la Ierusalim. Călătoreau de prin toate provinciile imperiului, de pe unde se stabiliseră, însoțiți și de prozeliți, de noii convertiți la iudaism. Astfel, evenimentele amintite s-au derulat în prezența a sute de mii de martori. Aceștia au dus vestea despre cele întâmplate peste tot, prin lumea cunoscută pe atunci.

Despre acest eveniment, extrem de important, s-a scris mult și s-a vorbit mult. Și pe bună dreptate, căci este vorba de împlinirea promisiunii lui Isus, de Mângâietorul promis. S-a vorbit despre rolul Duhului Sfânt în creșterea Bisericii, dar și în viața personală a credinciosului, ca echipare necesară. Sunt lucruri…

Vezi articolul original 183 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.