AI PUS ÎNGERI LÂNGĂ MINE !

Azi, încă odată-am înțeles
Căci o clipită, nu mai mult
Îți schimbă drastic viitorul
Sau socoteala pe pământ

În fața mea, azi s-a-ntâmplat
O tragedie-îngrozitoare
Un accident ce m-a șocat
Cu morți, răniți, durere mare !

Privind, în duh m-am tulburat
Căci mi-a lipsit doar o secundă
Să fiu eu implicat cumva
Și încercarea, să m-ajungă

Dar mâna Ta, m-a ocrotit
Ca să-Mi arăți încă odată
Căci Ai pus îngeri lângă mine
Și din primejdii, ei mă scapă

Și am m-ai înțeles ceva
Trecând de tragedia-aceasta
Căci viața unui om, e-o zi
Și poate, nu va mai fi alta

Ce bine căci pot a rosti,
Cuvântul ce Amos, grăiește:
„Te pregătește suflet drag
Cu Dumnezeu, a te-ntâlnește!”

Chiar azi ,cu unii, cine știe
De nu cumva, se va-ntâmpla
Să se încheie socoteala
Și ca un fulger, vei pleca

Ești gata, ca să-L întâlnești ?
Ai pace? Lucrurile-s clare?
De harul care Ți-a fost dat
Ai profitat, îndeajuns oare?

Mă tem, căci suntem cam uituci
Și pe moment, ne pocăim
Apoi când iarăși suntem bine
Cu ale noastre, ne-ncâlcim

Da, noi doar noi, facem alegeri
Să fim ca lumea frământați
Cu fel și fel de gânduri care
Îi fac pe oameni întristați

Cum să fiu trist, când pentru mine
Isus Hristos, jertfă S-a dat
Și Mi-a iertat păcatul mare
Și-n Cartea Vieții m-a notat?

Te-ndemn, trăiește, dar frumos
Și fi atent, cum zboară anii
Veghează, pace ca să ai
Cu Domnul, frații și dușmanii!

Ajută-Mi Doamne, Fă ceva!
Să nu rămân doar cu mirarea
Mă umple cu Duhul Tău Sfânt
Să îmi sfârșesc, în Cer cărarea !

Azi dimineață, Dumnezeu Mi-a arătat încă odată,câtă dragoste Îmi poartă. În fața mea, sa întâmplat un accident rutier, cu urmări tragice. Oameni întinși pe carosabil,ceva ce ma înfiorat. După ce am trecut de eveniment,o voce Mi-a adus aminte de un Cuvânt din Amos cap 4 vers 12: ,,Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău”. Poezia am scris-o imediat ce am ajuns acasă,în semn de mulțumire și recunoștință față de bunătatea Dumnezeului meu drag!

Ghiță Wagner !

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la AI PUS ÎNGERI LÂNGĂ MINE !

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s