Cu Toma de mână

De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână și nu știm prea bine de ce i se spunea Geamănul si prea târziu ne dăm seama că-i suntem deopotrivă.
Frate de credință și îndoială, de înfrigurări și așteptare, de cutremur si îngenunchere, el rămâne obsesia noastră perpetuă și întruparea neputinței noastre de a accepta Bucuria dintr-odată și fără echivoc.
Există nu numai o dramă a Patimilor, ci și una – mai puternică – a Învierii, și ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma.
Toma nu e necredincios prin structură, ci mai degrabă ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca sa fie adevărat!
El nu e un împietrit, cum devenise – de pildă – Iuda.
El nu refuza sa creadă; el e doar copleșit de obiectul credinței lui virtuale. Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate că e singurul dintre ucenici care intuiește implicațiile ei cosmice.
(Bartolomeu Anania)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.