Sonetul adorării

Mire iubit, izvor de frumusețe,
Ești soare cald de veșnici primăveri
Dorite dimineți fără de seri,
Munte de mir cu râuri de blândețe.

Mireasma minunatei învieri
O răspândești în mii și mii de fețe,
Iubire-mparți cu-mbrățișări mărețe,
Pe buze porți balsam de mângâieri.

Ocean nemărginit de bunătate,
Grădina Ta, tărâm multicolor
Se-mbracă zi de zi în roade coapte.

Și în parfum de nard mirositor,
Vei împărți cununi de nestemate
În ziua când vei reveni pe nor.

Dany Căpătan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.