Ce mesaj transmite peste veacuri Iuda vânzătorul?

Miercuri a fost ziua cea mai liniștită din Săptămâna Mare. A fost ziua când Isus s-a odihnit în Betania. Se spune că tot miercuri Iuda Iscariotenul, unul din cei doisprezece, l-a vândut pe Isus pentru treizeci de arginți. Sfârșitul acestui „ucenic” a fost tragic, iar lecțiile transmise de povestea lui Iuda sunt deosebit de serioase.

  1. Părtășia cu sfinții nu te face sfânt.

Deși e un lucru bun, frumos, benefic, simpla asociere cu sfinții nu va hrăni sufletul mai mult decât îți hrănește trupul simpla ședere la masa celui mai renumit restaurant. Ai nevoie de o relație personală cu Cristos.

  1. Păcatul nemărturist te va distruge.

Cancerul cel mai letal este cel care trece neobservat. Așa este și păcatul ascuns. Atenție corupția morală tăinuită este mai periculoasă decât cea vizibilă. Remediul este în mărturisirea păcatului.

  1. Purtătorul păcatului nemărturisit devine un vas ideal de lucru pentru Diavolul.

Diavolul și demonii caută oportunități pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu, iar persoanele ideale pentru planurile lor sunt cei care trăiesc vieți duble. Din nefericire Iuda nu a fost singurul vânzător de Domnul și de frații. De-a lungul istoriei alți Iuda au devenit vasele de lucru ale celui rău.

  1. Persoana care descoperă prea târziu că a nesocotit dragostea lui Isus, e pierdută pentru totdeauna.

Nu există remușcare mai mare. Atenție, Diavolul îi înșeală pe cei cu motivații egoiste pentru a-și atinge scopurile. Apoi le descoperă adevărul și consecințele deciziilor lor rele. Dacă crezi că povestea lui Iuda nu poate deveni povestea ta, te înșeli amarnic. O viață dublă și ipocrită are întotdeauna un sfârșit tragic, dacă nu intervine pocăința.

Iuda s-a căit, dar nu s-a pocăit niciodată.

Petru s-a căit și a plâns cu amar.

Și s-a pocăit…

Samy Tuțac

săptămânamare2021

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ce mesaj transmite peste veacuri Iuda vânzătorul?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s