Dealul căpăţânii

La moara lui Felix

Din încreţirea scoarţei tind spre soare
Piscuri semeţe, ce se pierd în nori.
Imaginea lor plină de grandoare
Te copleşeşte şi îţi dă fiori.

Însă niciunul n-are să rămână
Săpat în cronici şi zidit în legi,
Ca dealul cu aspect de căpăţână
Unde-a venit salvarea lumii-ntrgi.

Un deal anost, lipsit de măreţie,
Că numai crucile creşteau pe el,
Avea, la cumpănă de vremi, să fie
Altar de jertfă pentru Sfântul Miel.

Pe fruntea lui s-a înălţat o cruce,
Ca axă pentru-ntregul Univers,
Pe care-un Fiu la Dumnezeu se duce
Şi izbăvirea vine-n sens invers.

Un deal care a zguduit zidirea
Şi-a-nfăşurat-o-n întuneric greu,
Când se stingea în duh Neprihănirea
Şi Dumnezeu striga spre Dumnezeu.

Din dealul cu aspect de căpăţână
Mai curge sângele izbăvitor,
Pământul sterp a zămislut fântână,
Izvor de dor. Dor tămăduitor.

Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2007

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.