Sonet febril

La moara lui Felix

Creuzetul minții fumegând se-ncinge
Ca o jertfă sacră în acest demers,
Când adună ziceri de turnat în vers,
Dând poemul care luminând convinge.

Ce e scris cu febră este de neșters
Și ce poartă patos nu se poate stinge;
Când erupe lava și-apoi se prelinge,
Vii reverberații cadențează-n mers.

De aceea, Doamne, umple-mă de Tine,
De iubire sfântă, care-i foc divin,
Ca să-mi fiarbă scrisul izvodind rubine.

Și-ncălzit de focul fâlfâind carmin
Peste versuri care înfloresc senine,
Să pot spune-n stihuri: scriu, iubesc, mă-nchin!Simion Felix Marțian
Vulcan, 17 aprilie 2021

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.