SMERENIA DE A ȘTI CĂ NU ȘTII

Pentru cei ce vor să creadă

Am o mie de dovezi

Însă nu mai am niciuna

Dacă tu nu vrei să crezi

Sunt versuri pe care nici nu știu de unde le știu. Probabil versuri auzite prin biserică, dar care conțin în ele un mare adevăr.

Are credința ceva de a face cu voința noastră? La această întrebare vor sări în sus cu aroganța toți „atotștiutorii” care au descoperit că nimic bun nu locuiește în om, că omul este total depravat și vor striga din răsputeri, NU.

Și totuși sunt oameni în care Dumnezeu vede credință și ei sunt chiar elogiați de El pentru această credință.

Credința este și ea un paradox.

Biblia ne spune că este un dar al lui Dumnezeu. Ea este așadar un act al harului lui Dumnezeu, Filipeni1:29 – Căci cu privire la Hristos, vouă vi s’a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El. Efeseni 2:8 – Căci prin har ați fost mîntuiți, prin credință. Și aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.

În același timp credința ne este poruncită nouă de Domnul în Scripturi și El așteaptă să vadă în noi credință atunci când vrem să-l vedem lucrând în viața noastră. Este practic pretenția lui Dumnezeu de la noi, oamenii.

Fapte 16:30-31 – i-a scos afară, și le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mîntuit?” Pavel și Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, și vei fi mîntuit tu și casa ta”.

Așadar credința este un dat de sus, dar în același timp o pretenție a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Ca să înțelegem credința ca de altfel toate paradoxurile trăirii cu Dumnezeu, trebuie să fim smeriți și să recunoaștem că nu putem înțelege pe deplin. Cu alte cuvinte să știm că nu știm. Și cum smerenia merge înaintea slavei, acest drum al smereniei ne va pune într-o zi față în față cu slava Cuvântului care are întotdeauna dreptate.

Smerenia aceasta ne va așeza înaintea lui Dumnezeu, capabili să mărturisim limitele noastre în cunoaștere, și ne va face să ne încredem mai mult în El, Atotștiutorul.

Prin smerenie vom ajunge să recunoaștem că numai El ne-a ajutat să credem și în același timp vom face eforturi să cultivăm în noi credința fără de care nu putem fi plăcuți lui Dumnezeu.

Nelu Filip

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.