RECOMANDARE

Recomand tuturor să scrie cât mai mult de mână. Din păcate, tot mai mulți folosesc astăzi computerul, pentru că este mai rapid. Dar caligrafia este foarte importantă. Pentru că mii și mii de celule nervoase lucrează la acțiunea de scriere.

Practic, participă tot creierul: emisfera dreaptă este cea artistică, a creativității, iar cea stângă a execuției. Când scriem, punem pe hârtie un gând, apoi îl formulăm cât mai succint. Este extraordinar cum tot creierul lucrează: mișcăm mâna, folosim ochii, degetele, ne concentrăm. Ca o locomotivă care se pune în mișcare. Este un proces complicat, care duce la dezvoltarea creierului.

Scrisul este parte a terapiei de recuperare pentru pacienții care au suferit accident vascular cerebral sau traumatism cranio cerebral. Pentru că scrisul creează legături, sinapse, iar celulele se activează.

Și mai e ceva: scriind, îți vin idei, rezolvi probleme, te organizezi. Este o bună metodă de a preveni teribila boală Alzheimer.

Puțini știu, de exemplu, că doamna doctor Ana Aslan, supranumită „femeia care a învins bătrânețea”, a scris și a primit 130.000 de scrisori de-a lungul timpului. În peste o sută de țări. Coresponda fie cu pacienți, fie cu colegi medici. Extraordinar!

Cititul, de asemenea, este obligatoriu. Vă mărturisesc că profesorul meu, Constantin Arseni, ne spunea mereu să citim, să citim. Și o făcea în stilul lui: „Dacă un doctor nu pune mâna pe o carte timp de câteva luni, poate să se ducă cioban la oi!”

Sănătate!

https://www.facebook.com/109504527233909/posts/296234468560913/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.