Îl vad pe Noe

Il vad pe Noe, singur sub arsita,
Privind spre cer, profund ingandurat,
Vorbind cu Tine-n taina-n poenita,
Un om frumos cu sufletul curat.

Tu te prezinti , cu glasul Tau puternic
Iar El priveste, atent , interesat,
De-al Tau cuvant, o Doamne, ce e vesnic!
Nimic n-a spus, ci doar a ascultat!

O arca, nimeni nu stia de ploaie,
O arca mare ca si un palat,
Se auzea pe-a vremilor bataie,
Dar Noe, a tacut si-a ascultat!

Dar nu de arca este acuma vorba,
Si nici de ceea ce s-a intamplat,
E vorba ca in toate acestea Noe,
A ascultat nimic n-a intrebat!

Sa fiu si eu ca Noe-n incercare,
Cand Tu imi spui sa cred al Tau cuvant,
Si cand se-ncinge a greului vapaie
Eu sa nu-ntreb Isus niciun cuvant!

Ma regasesc in vremuri ce-s apuse
Il vad pe Avram, tacut spre cer privind,
Ce multe stele, promisiuni nespuse,
Dar intr-o zi din ceruri un cuvant!

Dar cum sa taci, cand trebuie ca jertfa
Sa il aduci pe fiul tau cantand?
O! dar durerea asta e prea mare,
Sa faci ce spune Domnul, chiar plangand?

Privind la El ma vad si eu adesea,
Pe munte sus cu lacrime urcand,
Dar ma opresc caci fara de putere,
Ma indoiesc si cad jos la pamant!

Si chiar de i-a fost greu, sa implineasca
Cuvantul Domnului cu al sau fiu,
El gata a fost ca sa infaptuiasca,
Caci l-a iubit pe Dumnezeul viu!

Sa fiu si eu ca el in asta lume,
Ce-mi cere Domnul grabnic sa-mplinesc,
Sa ma incred in El orice ar spune,
Si credincios in toate sa-i slujesc!

Ma adancesc inca putin in carte
Si despre inc-un om eu mai citesc
Cum poate Iosif oare sa-i iubeasca,
Pe fratii lui ,ce mult il mai urasc?

Il vand ca pe-un nimic, l-arunca-n groapa,
Badjocoresc si il dispretuiesc,
Doar Domnul din a lor mana il scapa
Iubindu-l chiar de altii nu-l iubesc!

Dar e placut sa vezi a lui viata,
In toate Dunezeu a fost cu el,
Chiar daca i-au stat probe grele-n fata
El a luptat nu s-a temut defel!

Ma regasesc si eu ca el adesea,
Cand multi sunt cei ce ma badjocoresc,
Dar Dumnezeu imi da adeseori putere,
Sa pot sa tac ,sa iert si sa iubesc.

Mai stau putin si il gasesc pe Moise
In Madian a stat la slefuit,
Atata timp imi zic Doamne Isuse!
Dar e prea mult, puterea mi-a slabit!

Il vad pe Daniel, ce prin credinta,
E aruncat in groapa cea cu lei,
Dar plin de teama si de umilinta,
S-a increzut in Dommul printr-e ei!

Si ma gandesc Isuse azi la mine,
Cum sunt eu oare cand sunt incercat?
Imi ridic, bland privirea catre tine,
Sau grabnic leul m-a si inhatat!

Ooo ce frumos se poarta si Estera,
Cu viata ei , alearga l-a imparat,
Iubire pura pentru cei din lume,
Ce! Dumnezeu, ca neam i-a lasat!

Si Iov, sarmanul Iov cat suferise,
Nevinovat, umil, bland si curat,
Mai stau si eu sa rabd dar in tacere?
Sau murmur grabnic cand sunt incercat?

Ma regasesc adeseori ca Iona,
Neascultator, grabit si deranjat,
Da de ce eu, de ce sa merg acolo?
Oricum nu-mi place ce cuvant mi-ai dat!

Si-atatia ce traiesc plini de credinta,
Ce glasul Tau divin au ascultat,
Privind cuvantul Tau , a mea fiinta,
Ar vrea mai mult din Râul Tau curat!

Ar vrea mai mult sa seamăn cu Tine,
Si cu acei ce te-au urmat cu zel,
Si cand in lume nu-i exemplu nimeni,
Sa imi ridic privirea catre cer!
Alexandra Prelipcean

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.