Mă înfășuraseră legăturile morții Jurnal de covid

Când a început povestea asta cu covid-ul am fost destul de ignorant. Numai că ignoranța nu m-a ținut mult. Repede au început să apară cazuri dintre frați și chiar dintre rude, iar când am văzut cât chin și câtă suferință produce am luat lucrurile foarte în serios.

Un an întreg am reușit să scap neatins. Am respectat toate normele, și la școală și la biserică și oriunde. O neatenție, însă, și a fost necruțătoare. S-a prins de mine și nu a mai vrut să plece. Acuma, eu știu că sunt iubibil, dar și ăsta să mă fi iubit de a stat atâta la mine ?

Din momentul în care a început să se manifeste, nimic nu a mai fost bine. Mă înfășuraseră legăturile morții și mă simțeam târât spre adânc.

Am avut opt zile de dureri în tot corpul și de cap insuportabile. Orice am luat, nimic nu a avut efect. Opt zile de febră, tuse, grețuri și vărsături. Opt zile în care, la disperare, am avut momente când L-am rugat pe Dumnezeu să mă omoare că nu mai pot. Opt zile de neputință totală. Din bărbatul mare și puternic care am fost, în doar câteva zile am ajuns o dârză.

Acuma sunt mai bine și mă bucur că nu mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea. Am o soție și doi copiii care mă așteaptă acasă. Am prieteni și frați care mă așteaptă în mijlocul lor. De la spital mă întorc la voi în curând, dragii mei, dar din mormânt nu mă mai puteam întoarce.

Rugăciunile voastre au anulat-o pe a mea. Mulțumesc

David Gabriel

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Mă înfășuraseră legăturile morții Jurnal de covid

  1. Pingback: David Gabriel: Mă înfășuraseră legăturile morții. Am avut momente când L-am rugat pe Dumnezeu să mă omoare că nu mai pot. – CrestinTotal.ro

  2. Pingback: David Gabriel: Mă înfășuraseră legăturile morții. Am avut momente când L-am rugat pe Dumnezeu să mă omoare că nu mai pot. – Radio Peniel

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s