Cercetează Doamne România!

Este momentul potrivit pentru a ne unii în RUGĂCIUNE, acum când clasa politică dă dovadă de DISPREȚ și IRESPONSABILITATE!

Cred că noi creștini, acum în aceste momente de cumpănă ar trebui să ne RECUNOAȘTEM superficialitatea și lipsa crasă de spiritualitate. Am COBORÂT atât de jos stadardele lui Dumnezeu, COMPROMIȘI, abia acum în CRIZA ne vedem slăbiciunea.

Este vremea POCĂINȚEI, a lacrimilor ! Rugăciunea lui Daniel este potrivită pentru noi!

O, Stăpâne, Dumnezeule mare şi înfricoşător, Cel Ce păstrezi legământul şi îndurarea[c] faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale, 5 am păcătuit, am greşit, am fost răi şi ne-am răzvrătit, ne-am îndepărtat de poruncile şi orânduirile Tale. 6 Nu am ascultat de slujitorii Tăi, profeţii, care vorbeau în Numele Tău regilor noştri, prinţilor şi strămoşilor noştri şi întregului popor din ţară.

7 De partea Ta, Stăpâne, este dreptatea, şi nouă se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, fiecărui bărbat al lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, de aproape sau de departe, din orice ţară unde i-ai izgonit din pricina necredincioşiei lor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine. 8 Doamne, nouă se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, regilor noştri, căpeteniilor noastre şi strămoşilor noştri, căci am păcătuit faţă de Tine!

9 La Stăpânul, Dumnezeul nostru, este însă mila şi iertarea, cu toate că[d] împotriva Lui ne-am răzvrătit! 10 N-am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeul nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le-a dat prin slujitorii Săi, profeţii. 11 Tot Israelul a încălcat Legea Ta şi astfel s-a îndepărtat, refuzând să asculte de glasul Tău. De aceea s-au revărsat peste noi blestemul şi jurământul care au fost scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, căci împotriva lui Dumnezeu am păcătuit. 12 El Şi-a împlinit astfel cuvântul pe care-l rostise împotriva noastră şi împotriva conducătorilor noştri care ne judecau, aducând peste noi o aşa mare nenorocire, încât ceea ce i s-a întâmplat Ierusalimului nu s-a mai întâmplat nicăieri sub ceruri.

Ce să facem?

1. POCĂINȚA PERSONALĂ

2. Reevaluarea PRIORITĂȚILOR

3. RECUNOȘTEREA PUTERII lui Dumnezeu și unitatea spirituală

Cu dragoste,

Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.