SLOBOZIRE

M-ai aşezat în pântecele mamei

Şi-acolo bine-ai vrut să-mi fie

Stăteam în aşteptarea formei

Eram fiinţă fără biografie

Dar existenţa-mi bună şi-ocrotită

Tânjea după o zi a slobozirii

Căci existenţa mea era umbrită

De dorul mare al ieşirii

Venit-a ziua când M-ai scos afară

Surprins am fost să văd lumina

Şi-aici m-am bucurat de ocrotirea-ţi clară

Şi har mi-ai dat să-ţi văd grădina

E bine-aici, dar tot tânjesc

După o zi a slobozirii

M-apasă dor dumnezeiesc

Mi-e dor de Patria Iubirii

Ştiu, bine ştiu că mă vei scoate

Afară şi din astă lume

Fiinţa-mi fără tini nu poate

Dar într-o zi chemamă-vei pe nume

Acolo voi cunoaşte slobozirea

Şi bucuria de-a fi lângă tine

În Paradis îmi fi-va locuirea

Şi-a Ta prezenţă pururea cu mine.

Joi 12 februarie 2009

Timișoara

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.