Ghetsimani

În Ghetsimani, ‘naitea Ta, paharul.
Și Te rugai: O, Tată, să nu-l sorb!
Dar ai ales de dragul nost’ Calvarul
Și ai băut până la fund amarul
Ca azi să-Ți stăm în Față, dulce rod.

Îngenunchiat strigai printre suspine,
Spre cerul ce părea atunci închis.
Se-apropiau oștirile haine
Dar n-aveai timp să vezi a lor mulțime
Căci Tu croiai un drum spre Paradis.

Un drum ce începea cu suferința,
Și acceptarea voii Celui Sfânt.
Ai mers până la capăt cu credința
Că e mai ‘nălțătoare umilința
Decât a moșteni întreg pământ.

Ai acceptat ca să porți toată vina
Din voia sfântă Ți-ai facut veșmânt.
Atunci a biruit pe veci lumina
Căci punctul culminant a fost grădina
Ce a condus înspre deznodământ.

Deznodământ cu spini, cruce și moarte,
Cu cel ce era viața, îngropat.
Cu deznădejdi, promisiuni uitate,
Cu îngeri, piatra dată la o parte
Și vestea că Hristos a înviat!

E vestea care peste vremi răsună,
Că dumul înspre cer ne e deschis.
Căci jertfa e puterea ce ne-adună
Și învierea, poarta spre cunună
Înspre Ierusalimul cel promis.

Și azi, simțim din nou adânc fiorul,
Chiar dacă au trecut atâția ani.
Căci arde inima în noi de dorul
Să iei cu Tine sus întreg poporul
Pe care l-ai născut în Ghetsmimani.

Dany Căpătan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.