O LUME ÎMPĂRȚITĂ!

Deseori m-am întrebat, cugetând la afirmația Domnului Isus din

Evg. după Luca 18:8b „Fiul Omului va veni negreșit; dar va găsi El oare credință pe pământ?”, oare ce altceva mai ascunde, în afară de evidenta renunțare la credință, afirmația Domnului? Sau mai exact ce fapte anume, odată săvârșite, pot duce la pierderea credinței?

Observăm, fără prea mare efort, că vremurile pe care le trăim sunt din ce în ce mai tulburi. Acest fenomen de tulburare și confuzie a cuprins din păcate și mintea celor mai mulți. Ultimul raport al OMS arată că impactul psihologic al pandemiei asupra individului (implicit al societății) este similar celui din al doilea război mondial…(!!!) În situații de felul acesta unii caută răspunsuri și soluții urgente iar alții, transformați peste noapte în specialiști de serviciu, le oferă cu generozitate.

Nu vreau să mă erijez în susținătorul vreunei părți dintre „căutători și specialiști”… Au suficiente argumente fiecare în dreptul lor să-și susțină și singuri poziția (uneori chiar cu riscul de a deveni ridicoli).

Atenția mea și deopotrivă semnalul de alarmă pe care vreau să-l trag este asupra riscului la care ne-am expus cu toții și anume apariția sindromului „minții împărțite”. Dacă mintea individului este împărțită la fel este și societatea. De aici conflictele, taberele pro și contra, ura și implicit… pierderea credinței!

În Matei 6:25 Domnul (ne) îndeamnă: „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră…”

Termenul grecesc pentru îngrijorare folosit aici este „meripnao”, un cuvânt compus din două cuvinte: merizo – împărțit și nus – minte. La modul practic, afirmația Domnului este aceasta: „Să nu fiți oameni cu mintea împărțită” deoarece există riscul major ca pe acest fond… să vă pierdeți credința!

Sunt multe exemple în Biblie dar și în societate, de oameni (mari) ai lui Dumnezeu care au eșuat datorită acestei lipse de constantă în viață; o lipsă venită pe fondul oscilațiilor în convingeri care a avut ca rezultat o minte împărțită.

Priviți la lumea din jurul vostru și veți vedea manifestându-se mintea împărțită prin expresii de genul „nu mai știu ce (și pe cine) să cred”; „care este adevărul!?”; „cine are dreptate”; „ce se va întâmpla cu lumea aceasta?” – afirmații care trădează confuzia și depărtarea de Dumnezeu.

Soluția Domnului este una simplă.

Matei 6:26 „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?”

Soluțiile pentru marile crize ale omenirii nu au venit NICIODATĂ de pe pământ ci DIN CER. Păsările cerului, spre deosebire de om, știu că Tatăl se va îngriji de ele și se încred în purtarea Lui de grijă…

Privește cerul, privește păsările și încrede-te în Domnul. Aceasta va aduce lumină minții tale, pace sufletului tău și te va ajuta să-ți păstrezi credința în El până la capăt, oricât de apropiat sau îndepărtat ar fi el.

⚖️ „Puterea minţii vine din liniştea şi limpezimea ei. O minte liniştită este o minte puternică ce poate deschide uşa puterii sufletului. Nu îţi poţi manifesta puterea dacă mintea îţi este tulburată. Şi orice putere care se manifestă fără a avea mintea limpede, este una care dărâmă şi nu una care zideşte.”

#fitioameni

https://www.facebook.com/100000482993310/posts/6005929759433064/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.