Ce se întâmplă cu lumea aceasta?

Uraganele violente din ultimii ani, cutremurele care au zguduit multe țări, furtunile devastatoare sau focurile care au lăsat în urmă morți, răniți și importante pagube materiale, sunt doar câteva din fenomenele care ar trebui să ne pună pe gânduri. Peste toate acestea, virusul Covid-19 a paralizat aproape întreaga planetă. Biblia spune în Luca 21:25: „Vor fi semne în soare, lună și stele, iar pe pământ va fi suferință printre neamuri, încremenite de urletul mării și al valurilor.” De asemenea, în Matei 27:7 scrie: „Un neam se va ridica împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Va fi foamete, vor fi epidemii și cutremure în diverse locuri.” Acestea sunt unele dintre semnele biblice care prevestesc întoarcerea lui Cristos. Nimeni nu știe ziua sau ora în care El se va întoarce, dar noi trebuie să fim gata, trebuie să ne mărturisim păcatele, să ne pocăim și să-I cerem iertare lui Dumnezeu. În același timp noi avem în Cristos siguranță, speranță și pace. Ne rugăm pentru cei afectați de Covid 19 și ne reamintim promisiunea Domnului Isus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!” (‭Ioan‬ ‭16:33‬).

Samy Tuțac

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Ce se întâmplă cu lumea aceasta?

  1. Valeria Iancu spune:

    A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

Comentariile sunt închise.