Tu poți

Tu poți totul prin Hristos

Nu ești singur în furtună,

Nu mai sta îngândurat,

Ești în mâna Lui cea bună.

Tu poți fi victorios

Că ce-i pus de El, în tine,

E mai tare ca puterea

Răului, din astă lume!

Nu mai sta mereu ascuns

După a fricii pandemie,

Domnul ți-a promis solemn

Căci va fi a ta solie.

Pot să urle duhuri mii,

Să-ți amenințe ființa,

Roagă-te și nu te teme

Domnu-ți va mări credința.

Nimeni nu va fi înfrânt

Dacă străruie-n credință,

Ancorat de tot ce-i sfânt

Și vehează-n umilință.

Dac-ai fost înspăimântat

De un duh, din întuneric,

Ieși degrabă la lumină

Căci Hristos, Te face vrednic.

Nu mai sta sub teroare

Căci cu siguranță, mori.

Scoală-te din amorțire

Căci Hristos, vine pe nori!

Și vor fi luați la Sine

Toți acei ce-au biruit,

Care n-au umblat prin fire

Ci-au fost plini de Duhul Sfânt!

Autor: Daniel Hîrtie

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Tu poți

  1. Valeria Iancu spune:

    A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

Comentariile sunt închise.