Nepricepuți și înceți cu inima

Da, Doamne!
Suntem nepricepuți. Nu știm că lucrurile care se întâmplă, trebuie să se întâmple.
Suntem precum cei doi ucenici pe care i-ai intalnit în drumul spre Emaus. Necredincioși, fricoși, înceți…
Nu credeau că Ești Cel înviat, când Tu cu gura Ta ai spus: Voi învia!
La fel și noi.
Nu credem că ceea ce a venit acum, a venit pentru șlefuirea noastră, că ne este pusă răbdarea și credința la încercare.
Și am picat testul.
Ne îngrijorăm. Ne lamentăm.
Ne este frică, bâjbâim în stânga și în dreapta, neștiind ce va fi. Plângem că s-au închis clădirile, făcând un capăt de lume din asta, fără să ne dăm seama că noi suntem Biserica.
Că ea nu poate fi închisă și nici biruită.
Dar mă întreb, dacă am fi fost puși să alegem între a te urma și a ne lepăda de Tine, ce am fi ales oare ?
Am fi fost noi în stare să fim martiri ai secolului 21? Când noi nu putem să ne răstignim nici măcar firea, eul. Nu ne putem controla de la gesturi mici, minuscule, dar pe care Duhul Sfânt în veci nu le-ar face. Când nu mai avem rușine, și facem niște semne rușinoase, ieșindu-ne pe gură niște vorbe porcoase.
Noi ” creștinii „. Apoi spunem că trăim sub har.
Doar sub har.
S-o crezi tu.
Harul nu înseamnă că poți trăi cum vrei tu. Harul înseamnă că Dumnezeu nu te salvează prin propriile tale fapte, dar ești dator ca prin faptele tale să Îl onorezi pe El. Să fii atent la cuvinte, sentimente, semne și gânduri. La atitudini și priviri. Să trăiești sub har înseamnă ca relația dintre tine si Dumnezeu să fie continuă. Să prezinți relația pe care o ai cu El, chiar și prin privire, rostire, simțire. Să îți evaluezi fiecare greșeală și să îți ceri iertare, lui Dumnezeu și oamenilor.

Da, Doamne.
Suntem înceți cu inima.
Nu înțelegem planul Tău. Nu băgăm de seamă, ne lăsăm conduși de lupi răpitori și ne creăm un mediu al nostru, dorind să ne gâdilăm urechile. Îngrămădim o mulțime de învățători după poftele noastre, întorcând urechea de la adevăr.

Ești pe drumul spre Emaus. Ochii ne sunt ținuți ca să Te cunoaștem, pentru că nu credem, pentru că nu ne așteptăm să Te vedem.
Chiar așa.
Nici măcar nu Te mai așteptăm…
Cât de trist este acest tablou.
Cât de trist Ești Tu.
Te doare sufletul să vezi că cei care ar trebui să te iubească, că cei care spun că fac parte din Biserică, au adormit fără untdelemn în candelă.
Cât de mult mă urmărește această imagine!
Și cât îmi vine să plâng.
Aici se văd perfect toate cele 10 fecioare.
5 înțelepte, 5 neînțelepte.
Aici se va vedea cine a avut o relație personală cu Tine, și cine nu…
Cât despre mine…
Aleg să am grijă ca niciodată să nu rămân fără untdelemn în candelă.
(Tu ce alegi? )
Prefer să veghez, să mă curățesc zi de zi, după fiecare greșeală, oricât de nesemnificativă ar părea. Decât să aud la sfârșit din partea Sa: „Pleacă de aici, nu te cunosc!”

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2715737875379193&id=1400203086932685

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.