Imi este aproape imposibil sa vorbesc despre profesorul Constantineanu la trecut. Entuziasmul, bucuria si dorinta de a crea nu doar un pol al penticostalismului ci al ecumenismului la univeritatea noastra, de a da vizibilitate internațională facultății, de a dezvolta proiecte erau contagioase. Era aproape imposibil sa nu iti doresti sa faci ceva maret in preajma lui. Colegi, studenți, masteranzi și doctoranzi deopotrivă își faceau loc in jurul lui spre a învăța ceva. Si-a pus amprenta asupra atator caractere, a marcat atâtea vieti incat cu siguranta si-a castigat nemurirea. Fiecare din voi cei care astăzi îl plângeti, si-l va aminti intr-un anume fel!
Eu, ca decan al facultății, cu siguranta mi-l voi aminti dinamic, exuberant, entuziast. Voi lupta impreună cu colegii sa ii continuam munca, sa ducem la indeplinire toate planurile ce le aveam impreuna! Să simțim că ne zâmbește din Împărația Cerului cu mândrie. In plan personal, nu am avut ocazia sa ii spun cat de mult m-a incurajat, fără să își dea seama. Eram un proaspăt decan pus să vorbească în fața oamenilor. Aveam gânduri, frământări, emoții. Voiam să transmit un mesaj frumos dar nu știam dacă pot. Dar colegul Corneliu, dupa fiecare eveniment impreuna, imi lauda discursul. Si faptul ca un orator, un predicator adevarat imi adresa acele cuvinte, mi-a dat incredere si curaj! Am inteles ca pot! Pot sa imi depasesc temerile, sa imi exprim trairile si sa produc emotie! Păcat că nu mi-am făcut timp să îi spun asta. Vorbeam in vara aici, la Ekklesia despre timp. Spuneam ca nu mai are răbdare cu noi, oamenii. Din păcate, de data aceasta, Cerul nu a mai avut răbdare. A vrut să fie mai bogat! Un profesor, e profesor până în ultima clipă. Profesorul Constantineanu ne-a ținut o lecție și în clipa despărțirii. Ne-a învățat să le mulțumim la timp celor care ne influențează pozitiv și să fim recunoscători pentru fiecare clipă! Ne intrebam cu totii, de ce? De ce un teolog de renume mondial, un profesor erudit si devotat, un sot si parinte iubitor a plecat atat de repede. Poate pentru ca ….Oamenii buni pleacă; cei desăvârșiți mor adesea înainte de timpul lor. Dar nimănui nu pare să ii pese sau să se întrebe de ce. Nimeni nu pare să înțeleagă că Dumnezeu îi protejează de răul ce va să vină. “Căci cei care urmează căile evlavioase se vor odihni în pace când vor muri.

La noi e durere si suferinta. Se spune ca a muri inseamna a te muta intr-o stea. Facultatea noastra are de astazi o stea care va straluci puternic, tot mai puternic la fiecare lucrare a noastra, la fiecare vorba de incurajare pe care le-o vom transmite studentilor, la fiecare gest de colegialitate si la fiecare misiune indeplinita din mostenirea colegului Corneliu. Depinde doar de noi de acum inainte ca steaua noastră sa straluceasca, depinde de munca, de eforturile si de felul in care vom sti să ii pretuim mostenirea. A pus temelia, a cladit pana la un punct. Apoi si-a lasat ucenicii sa desavarseasca opera si sa o transmita mai departe. Pe cei plecati nu trebuie sa ii cautam in mormant…ci in inima noastra. Cat timp ei sunt acolo, vor straluci ca stele luminoase pe Cer! Astazi Pamantul plange, dar Cerul e in sarbatoare. Pamantul ramane mai sarac, iar cerul va fi mai bogat. Colegul nostru Corneliu a ajuns acasa!
Sa faceti o universitate asa cum planuiam impreuna acolo in Ceruri! Sa pregatiti totul pana cand ne vom revedea!

Alina Pădurean
Decan

https://www.facebook.com/groups/207998427740521/permalink/211085840765113/