Corneliu Constantineanu, vizionarul care și-a urmat destinul

L-am cunoscut pe Corneliu în toamna anului 1991 când, împreună cu familia, ne-am întors în România ca misionari. Era student atât la Universitatea de Științe Agricole Banatul Timișoara cât și la secția din Timișoara a Facultății de Teologie Evanghelică Osijek, Croația, pe care o coordonam în anul universitar 1991-1992. L-am remarcat atunci ca fiind un student deosebit de înzestrat și pătruns de o dorință nestăvilită de a cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu. Căile noastre s-au despărțit, eu plecând la București pentru a lucra full-time la Institutul Teologic Penticostal (ITPB), iar el la Osijek, Croația, apoi la Oxford UK, pentru a-și continua studiile teologice. Nu ne-am mai întâlnit decât în luna mai 2007 când, împreună cu soția, m-am deplasat la Osijek cu un scop precis: acela de a-l invita pe Corneliu să revină în țară și să preia conducerea ITPB, eu urmând să mă retrag în anul 2010.

Îmi amintesc cu plăcere de acea vizită pe care i-am făcut-o, atât la facultate cât și acasă în familie, și de căldura cu care am fost primit. Preluase de curând funcția de decan al facultății, după ce coordonase câțiva ani programul de masterat din facultate. Având în vedere recenta promovare, ar fi fost îndreptățit să nu ia în considerare oferta pe care i-o făcusem și, totuși, a lăsat ca Dumnezeu să decidă cu privire la această schimbare majoră în viața de familie și în slujirea lui. S-a arătat deschis pentru a accepta voia Domnului.

După doi ani, Corneliu se întorcea în țară și a început să lucreze timp de un an ca și cadru didactic asociat al ITPB, perioadă în care a și fost titularizat pe funcția de conferențiar. În urma votului Senatului, în octombrie 2010, odată cu retragerea mea de la conducerea ITPB, Corneliu a preluat funcția de rector. A fost un conducător neobosit, un vizionar care țintea tot timpul la ceva mai mare, mai cu greutate. A deschis un program de masterat, a adus îmbunătățiri activității bibliotecii prin achiziționarea de programe de cercetare și operare iar, ca redactor-șef al Jurnalului Teologic Plērōma, a modificat atât structural cât și estetic revista, aducând-o la un nivel calitativ comparabil cu cel al revistelor teologice cu tradiție. Dacă, înainte de venirea lui la ITPB, echipa de conducere a institutului lucrase la promovarea școlii în afara țării, odată cu preluarea de către Corneliu a rectoratului, vizibilitatea instituției pe plan internațional a sporit și mai mult.

Corneliu a fost primul profesor universitar din cadrul învățământului teologic al Cultului Creștin Penticostal, lui datorându-i-se primul program de masterat în cadrul cultului și primul program de doctorat. Cu siguranță, a fost cel mai prolific autor de studii teologice, scriind cu precădere în domeniul literaturii pauline. Plecarea lui dintre noi constituie o enormă pierdere atât pentru comunitatea evanghelică din România, dar mai cu seamă pentru învățământul teologic penticostal.

Deși poate perfecționist în gândirea lui, Corneliu nu a fost un om perfect, așa cum niciunul dintre noi nu suntem. Da, a făcut greșeli așa cum fiecare din cei implicați în conducere fac. Dar nu s-a făcut vinovat de ereziile care i-au fost puse în cârcă de câțiva ultra-fundamentaliști pentru care Corneliu nu a fost decât una dintre țintele preferate. Spun asta pentru că l-am cunoscut bine, i-am cunoscut credința și inima. După atacurile furibunde împotriva lui din anul 2014, am discutat îndelung cu el în timpul unei vizite pe care ne-a făcut-o în SUA. Mi-a relatat despre puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu să-i ierte pe cei care l-au denigrat și să-și continue lucrarea la care l-a chemat Domnul. L-am apreciat mult pentru tăria de care a dat dovadă. Aduc în discuție acest episod nedorit din viața lui pentru că aceiași „lupi” atentează la buna lui reputație și acum după ce a închis ochii, lansând întrebări insinuante cu privire la destinul său veșnic. Dacă ar mai putea, Corneliu i-ar ierta și de data aceasta, așa cum a făcut-o când era în viață, și s-ar ruga pentru ei: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul!”

Transmit pe această cale soției lui Ioana și fiicelor Anamaria și Carmen sincere condoleanțe și mângâieri de sus, de la Părintele luminilor. Printre suspinele voastre, mulțumiți-i lui Dumnezeu că ați avut un soț, respectiv un tată, care L-a iubit pe Domnul și care a fost neobosit în lucrarea Lui. Mângâiați-vă între voi cu nădejdea revederii în slavă, atât cu Corneliu cât și cu Domnul pe care-L slujiți!

John Fleter Tipei,

fost rector al ITPB

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.