– Corneliu Constantineanu!… PREZENT!

Este o vreme, când vorbele încetează, lacrimile ni se preling la propriu pe față, în suflet de asemenea și suntem triști. Unii ne ascundem și plângem singuri. Ne-am rugat și am îndemnat la rugăciune. Voia Domnului a fost alta decât ne așteptam. Zborul lui spre alte sfere, lasă un gol, fiind o mare pierdere pentru familie, prieteni, pentru învățământul penticostal în general și în mod special al celui superior.

L-am cunoscut pe Corneliu, de când a venit în Timișoara. În primii ani de după revoluție, când am făcut strigarea pentru a găsi oameni gata să umple un mare gol de atunci și de acum, predarea religiei în școlile publice, el a zis: PREZENT! Poate tocmai pentru a împrospăta această amintire, recent, am dat peste aceste date din arhiva mea și l-am găsit printre cei 117 dascăli care, cu inima voioasă au umplut cu Biblia sufletele elevilor din principalele școli din oraș. A făcut asta pentru mai mulți ani. Am intuit atunci câteva caracteristici ale persoanlității sale: studiul și preocuparea pentru dezvoltarea personală, bunătatea și o bună dispoziție molipsitoare, implicarea în formarea altora, viziune căreia i se asocia stăruința de ajunge la un țel stabilit cu grijă și urmărit atent, cu ochiul credinței în Dumnezeu. Abilitățile de comunicare, inclusiv cele în limbi de circulație internațională, l-au ajutat în stabilirea cu ușurință de relații, având parcă o predispoziție nativă pentru aceasta. Nu făcea lucrurile de mântuială, dar nici nu le amâna. Dacă îi dădeai o carte să facă o corectură, a doua zi dimineața, o primeai pe mail. Mă întrebam dacă și doarme noaptea. Acestea, cât și altele, care se repetă mereu în aceste zile, nu sunt doar portretul unui vizionar, ci pietre, pe care așezându-le înțelept, au devenit trepte ale scării devenirii sale profesionale, dar și a urcușului său spre cer.

După studiile universitare într-un alt domeniu, la Timișoara, a aprofundat domeniul teologic, până la cel mai înalt nivel, mai întâi la Osijec , Croația, apoi, în toată lumea, la universități de prestigiu. Într-o conferință, organizată de ACSI, la Osijec, am fost onorat să-l găsesc acolo ca și profesor, unde a avut și multe funcții de conducere. A revenit în România, ca rector la Institutul Teologic Penticostal București, apoi profesor la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Aici am discutat multe proiecte, care, și prin mijlocirea lui, au luat ființă: studiile de master, modulul de pregătire psiho –pedagogică, nivelele I și II, perfecționarea personalului didactic (gradele II și I). Studiile doctorale inițiate de el, sunt un vis pe care l-a văzut luând ființă, chiar dacă prima serie de doctoranzi nu au finalizat acest parcurs. În vremea ultimei boli, continuam să frământăm ideea de a introduce, la aceeași universitate, prin bunăvoința conducerii, programe de reconversie profesională pentru profesori de religie penticostală. Am îndrumat foarte mulți tineri spre universitatea unde lucra. Toate acestea pentru că de 30 de ani avem preocupări comune, eu fiind consilier pe probleme de învățământ în Cultul Creștin Penticostal.

Cv-ul lui vorbește despre multitudinea implicărilor, dar și despre încrederea cu care a fost investit cu multe funcții pe care le-a onorat cu multă competență, spunând în fața fiecărei provocări: PREZENT!

Am vorbit cu el, ultimele dăți, acasă, când deja era bolnav, apoi joi, dinainte de zilele grele. Era destul de bine dispus, reacapitulam planurile viitoare. Vineri nu mi-a mai răspuns, doar mi-a scris seara că-i este greu să vorbească, iar la telefon scrie greu din cauza perfuziilor. De atunci… vești din ce în ce mai triste și … finalul. În noaptea dinaintea zorilor ultimilor de aici pentru el, am dormit puțin, ca și altii ne rugam pentru el. În acest timp unic îi spuneam mereu, cu voce tare: Corneliu, mai rabdă, mai ai foarte puțin! Așteptam ca dimineața să auzim o veste bună, mai ales că în ziua anterioară starea lui devenise stabilă. Însă… zorii acelei dimineți, la ora 6, au coincis cu zorii unei zile fără de sfârșit. Atunci Marele Învățător și-a strigat ucenicii. Corneliu care a fost un mare dascăl, dar și un mare ucenic, a răspuns prompt: PREZENT!

Gheorghe Catana

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.