Sonet înmugurit

La moara lui Felix

Când seva-şi duce valul viu de viaţă,
Ţâşnind în muguri verzi cu ochi de soare,
Cocoşii vremii cântă: Deşteptare!
Şi-un cor imens cu imnuri ne răsfaţă.
 
Se sting metehne-n scoarţa care doare
Şi-n trunchiul vechi ce-n soare se dezgheaţă,
Scriind cu muguri magica prefaţă
A vieţii noi de cântec şi culoare.

 
Purtăm în noi prea reci şi triste  toamne
Cu brume albe scuturând petale,
Şi ierni cu-ngheţ venit să ne condamne;
 
Dar vrem înmuguriri spirituale,
De-aceea Te rugăm din suflet, Doamne,
Ne dă căldura mângâierii Tale!
 
Simion Felix Marţian

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.