Pentru cine?

Pe cărările razlețe

dintre zâmbet și suspine,

ți se pune o-ntrebare:

Pentru cine,

spune,

pentru cine oare,

e atâta frumusețe,

e atâta gingășie

într-o floare?

Pentru cine s-ar desprinde

din broaboada

de zăpadă

ghiocelul în april,

dacă n-ar fi ochi să-l vadă,

dacă totu-i inutil ?

Pentru cine-n miez de roadă,

sorb și strâng în ei culoare

pentru vara următoare

embrionii

din begonii,

dacă totul e-o-ntâmplare ?

Pentru cine-și țese-n casă

haina pală

de vestală

cu lumini de diamant

floarea albă de mireasă,

dacă totul e neant ?

Pentru mințile obtuze

de bondari și buburuze ?

Pentru fluturii ce zboară

în zig-zaguri pe afară ?

Oare viespile ursuze

sunt inițiate-n artă?

Oare bărzăunii trupeți,

plini de miere pe musteți,

sunt sensibili,

sunt isteți ?

Oare-ar sta flămând bondarul

de n-ar fi subtil decorul

și nu și-ar abate zborul

în grădinile bogate,

dacă florile de crin

n-ar fi … proporționate ? …

N-ar avea acea prestanță

ca de clopot florentin ?

N-ar avea varietate

de culoare și nuanță,

de la alb pân’ la carmin ?

Nu cumva pretind … culbecii

să dezvolte-atâtea specii,

rozele îs liliecii ?

Nu.

În floare e-un mister !

Floarea e un mesager,

e un martor,

o solie,

e un înger din Eden,

care-aduce-n valea morții

o înaltă mărturie

în culoare,

în proporții,

în mireasmă

și-n desen.

Omule cu mintea plină,

du-te-o clipă în gradină,

treci prin văile-înflorite

și te uită la sulfină,

la bujori, la mărgărite ,

la conduri, la inimioare,

la gherghina din cărare,

la năframa de mătase

ce ne-o dărue ciclama!

Lasă-te să te desfete

ochii-adânci de violete,

clopoțeii cu trei cupe

și narcisele trompete!

Și ia seama!

Dacă inima-ți rămâne

ca un bulgăr, ca o piatră,

ca un bolovan în vatră …

leapăd-o!

Zdrobește-o-n coiburi!

Sparge-o pe ilau cu dalta!…

Și apleacă-te în rugă

să ceri alta !

Dar de simți o-nseninare,

un surâs și o blândețe,

care vine

să te-aline

de povară,

de tristețe,

tu apleacă-te și spune:

„Surioară,

pentru cine,

spune, pentru cine oare

e atâta frumusețe,

e atâta gingășie

într-o floare ?”

„Pentru cine ?…

Pentru om!

Pentru voi, Făuritorul,

și-a ascuns în floare dorul,

în petalele de aur

de fior și de lumină,

ca în opera divină

să cunoașteți

AUTORUL…„

Costache Ioanid

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.