Abuzurile statului nu trebuie acceptate, trebuie să răspundem calm și hotărât acestor provocări…

Am citit zilele trecute cererea de reexaminare a Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, formulată de Administrația Prezidențială și transmisă Parlamentului României pe 4 Noiembrie 2020. Punctul cel mai îngrijorător din acest document este eliminarea acordului părinților privind participarea copiilor la orele de educație sexuală, mai ales motivarea acestei abordări.

„Cu privire la obligativitatea existenței acordului din partea părinților…această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internationale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său”.

Asta îmi aduce aminte de ceea ce spunea în primăvara anului trecut ministrul educației din Spania, adresându-se părinților care și-au retras copiii de la cursurile de educație sexuală: „Să nu ne obișnuim cu ideea că copiii aparțin părinților! Să nu facem greșeala să gândim că fiii și fiicele noastre ne aparțin”. Părinții, la fel ca și în România, își exprimaseră îngrijorarea de nenumărate ori că educația sexuală promovată în școli e o formă de îndoctrinare a copiilor în ideologia de gen și propaganda LGBT.

Doresc să subliniez că există două abordări extreme și nebiblice cu privire la creșterea și educarea copiilor. Prima, are de a face cu ideea că părinții sunt „proprietarii” copiilor lor, așa că pot face ce vor cu ei. A doua, are de a face cu ideea că statul are principala responsabilitate în creșterea copiilor. Copiii sunt proprietatea statului, spun unii, așa că instituțiile statului pot defini cum vor „interesul superior al copilului” și pot lua decizii în mod arbitrar.

În realitate copiii sunt un dar de la Domnul, Biblia afirmă clar și răspicat acest adevăr fundamental. Părinții sunt doar administratori ai vieților copiilor lor, iar datoria statului este doar să creeze condițiile în care copiii pot crește armonios în mijlocul familiilor lor. De aceea abuzurile la care sunt supuși copiii atât în unele familii, cât și în instituțiile statului, adesea în numele „interesului superior al copilului”, trebuie să înceteze.

Părinții trebuie să-și crească copii într-un mod armonios. Copii trebuie înțeleși, deoarece ei sunt unici și nu vin pe lume în pachete standardizate. Copiii trebuie acceptați așa cum sunt, la fel cum Dumnezeu ne acceptă pe noi, așa cum suntem. De asemenea copiii trebuie iubiți, oferindu-le afecțiune și atenție. Și desigur copiii trebuie și disciplinati, dar numai disciplinarea în dragoste este acceptată de Scriptură și asigură succesul părintelui în educație.

Statul are datoria să creeze politici corecte care să încurajeze familiile să-și dorească copii și să-i poată crește într-un mod sănătos și benefic pentru societate. Statul nu trebuie să abuzeze de autoritatea care o are și nici să se substituie autorității părinților, decât atunci când părinții se dovedesc a fi abuzivi și ar pune în pericol viața copiilor. În rest, aceste abuzuri ale statului nu trebuie acceptate, ci trebuie să răspundem calm și hotărât la aceste provocări.

Cristos ne-a învățat să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Însă atunci când Cezarul (statul) se substituie lui Dumnezeu și schimbă rânduiala stabilită de Dumnezeu, vom asculta de Dumnezeu și ne vom opune cu respect și calm, dar cu hotărâre, acțiunilor abuzive ale statului.

Samy Tuțac

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.