Oare de ce le este creștinilor atât de greu să aibă un simț al misiunii sau un gând constant al evanghelizări?

Oare de ce le este creștinilor atât de greu să aibă un simț al misiunii sau un gând constant al evanghelizării? De ce este atât de complicat să privim orice moment dramatic care se întâmplă în societate ca o bună ocazie de a fi sensibili, plini de dragoste și să arătăm compasiune reală? Nu este dragostea dintre noi și cea arătată altora un bun argument al existenței lui Dumnezeu?

A murit un bebeluș. Un copil. O potențială lume. Un destin a murit odată cu el. Nu o cifră, nu o bucată de carne. Un om. Cum să nu ne mânie un astfel de eveniment?

Dar unii au început să dea lecții teologice despre absurditatea botezului copiilor mici, indicând astfel spre propria lor micime și mediocritate. Alții ne explică cu date precise că mulți mor din cauza avortului, de parcă morțile pot fi comparate, pot fi studiate calitativ. Se fac chiar glume cinice cu faptul că mor copii înecați în cadă și, cu toate astea, nimeni nu întocmește petiții cu interzicerea căzilor.

Oare chiar nu simțim momentul? Nu ne dăm seama că sunt situații în care tăcerea și capul plecat sunt o mărturie mai bogată decât scoaterea săbiei pentru orice atac la adresa creștinismului? Oare este chiar atât de greu să ne cerem cu toții iertare pentru momentele noastre de neglijență?

Sigur că sunt acum voci stridente care cer din nou eradicarea totală a religiei, sunt înjurături conjuncturale și anateme de sezon. Dar și acești oameni merită un altfel de răspuns. Merită să vadă că noi, creștinii, nu apărăm ce nu este de apărat. Că iubim oamenii și că putem să plângem moartea unui copil fără să o trecem prin lentilă ideologică.

Și revin la mărturisire. Nu sunt astfel de momente perfecte pentru a arăta că Hristos plânge alături de familie? Că plânge prin noi. Nu sunt astfel de momente perfecte pentru a arăta că ne definește o dragoste practică și sinceră? Să ne facă Dumnezeu mai buni.

https://www.facebook.com/712235315/posts/10164443975065316/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.