Sfântul Origen

Origen (în greacă: Ωριγένης, s-a născut în anul 185 d.H și a plecat în veșnicie în 254 d.H ) a fost un învățat și teolog creștin și considerat ca fiind unul dintre cei mai reputați Părinți ai Bisericii.
Se crede că s-a născut în Alexandria (Egipt) și că a decedat la Tir, în Fenicia.
Origen s-a într-o familie creștină. Tatăl său, Leonida, a fost martirizat în timpul domniei împăratul Septimius Severus, în anul 203.
Tatăl care i-a fost primul său învățător, i-a insuflat dragostea pentru Sfinta Scriptură, dragoste pe care păstrat-o întreaga viață.
Interesant este faptul ca în cursul persecuțiilor creștine din timpul lui Septimius Severus, (202 – 203) și-a dorit să fie și el martir, la fel ca tatăl său, dar datorită mamei sale, care i-a ascuns îmbrăcămintea, nu a putut părăsi casa și astfel fost salvat de la moarte.
Origen a lăsat o operă imensă (șase mii de suluri de pergament), structurabilă astfel:
a) texte exegetice
Scolii,
Comentarii
Omilii
b) texte teologice
-Despre principii, (anul 230) – primul tratat creștin de teologie sistematică.
-„Hexapla”.

Din cuvinte rostite de cei ce au trăit lângă Dumnezeu putem învăța și noi…
Iată câteva cuvinte „mari”:

•Purtarea creştinilor să fie cea mai bună apologie a credinţei lor!

•Este o ruşine pentru omenire că există unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme; viermele îşi pregăteşte moartea construindu-şi un sicriu de mătase, nu ca să dispară în el, ci să învie într-o aeriană viaţă de fluture!

•N-ar fi fost mântuiţi toţi oamenii de Hristos, dacă nu i-ar fi luat pe toţi asupra sa…

•Înainte de a-ţi ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi ridici sufletul şi, înainte de a-ţi ridica ochii, ridică-ţi gândul la Dumnezeu…

•Credinţa este ca o rădăcină pe care cresc tulpinile, florile şi fructele faptelor bune.

•Dumnezeu, care este bunătate, nu poate să fie inactiv, de vreme ce bunătatea tinde mereu să se auto-transmită, să se auto-distribuie, iar aceasta înseamnă că El creează în mod necesar. Deoarece Dumnezeu este Fiinţa necesară, toate atributele sale trebuie să fie necesare. El este, prin urmare, Creator în mod necesar.

•Mai mult ne iubeşte Dumnezeu decât ne urăşte cel rău.

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.