SEDENTARISMUL

Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde, așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele.” (Evrei 6:11-12)
Sedentarismul este un stil de viață caracterizat prin lipsa mișcării sau a activității fizice și reprezintă una dintre cele mai serioase probleme ale omului modern. Cercetătorii de la Harvard au ajuns la concluzia că sedentarismul este tot atât de nociv pentru organism ca și tabagismul și că este una din cauzele principale ale unor afecțiuni grave cum ar fi: diabetul, diverse forme de cancer, bolile de inimă, obezitatea, depresia sau osteoporoza. Organizația Mondială a Sănătății estimează că sedentarismul ocupă locul al patrulea într-un top al factorilor de risc de deces la nivel mondial și că este responsabil anual de moartea a peste 3 milioane de oameni.
Din păcate sedentarismul nu afectează doar oamenii. El poate afecta tot atât de grav și organismele și instituțiile lumii moderne. Într-un mod subtil oamenii au transferat stilul lor de viață instituțiilor în care își desfășoară activitatea – sau organismelor din care fac parte – care, la rândul lor, au devenit sedentare și obeze. Acest tip de sedentarism instituțional se manifestă prin faptul că organizațiile devin tot mai greoaie și mai complicate, sunt mai greu de urnit din loc, dacă au reacții ele sunt de obicei întârziate, își pierd viziunea cu care au pornit, așteaptă să fie servite și nu mai împlinesc întru totul scopurile pentru care au fost create. Până și Biserica, poate cel mai complex și mai minunat organism umano-divin care a existat vreodată, are de-a face în mod constant cu provocările instalării unor forme subtile de sedentarism.
Chiar de la începuturile ei, Dumnezeu a intenționat ca Biserica să fie dincolo de cadrul manifestării harului Său mântuitor în Hristos și un răspuns ferm la sistemul religios al vremii, centrat în jurul Templului din Ierusalim, care devenise tot mai sofisticat, birocratic, greoi și înrobitor. Astfel că noul organism care s-a conturat în jurul lui Isus a fost încă din fașă foarte diferit și în contrast cu tot ceea ce putea fi întâlnit la Ierusalim.
Dacă pentru vechiul sistem clădirea Templului era absolut esențială, noua mișcare nu era legată nici de locuri, nici de clădiri. Dacă în vechiul sistem păcătoșii trebuiau să străbată distanțe lungi pentru a se închina, noua mișcare a lui Isus ajungea ea însăși în mijlocul celor pierduți și marginalizați descoperindu-le închinarea în duh și adevăr. Dacă în vechiul sistem altarul, slujba preoțească, sărbătorile erau valori centrale, în noua mișcare omul căzut devenea obiectul atenției speciale a lui Dumnezeu. Dacă vechiul sistem era esențialmente sedentar, cel nou era într-o continuă mișcare – și la propriu și la figurat – și părea a nu avea nevoie de nimic din ceea ce era indispensabil dincolo. Nu era o instituție, ci o mișcare.
Așa că acum, când primejdia sedentarismului pândește Biserica Domnului, în special în lumea occidentală, o reflectare continuă la modelul de biserică promovat de Mântuitorul nostru și de apostolii Săi ne-ar fi de mare folos. Am putea ușor sesiza înclinația noastră spre acel stil de viață confortabil și lânced care mai devreme sau mai târziu duce aproape inevitabil la sedentarism și obezitate. Din înțelegerea mea, pericolul instalării sedentarismului este foarte aproape atunci când se observă în Biserică următoarele tendințe:
a. Clădirea bisericii este mai importantă decât oamenii din clădire sau din afara ei. Cei pierduți – și nu numai – ne recunosc mai degrabă după aspectul, decorul și ambianța oferite de edificiul bisericii și nu după caracterul, căldura și calitatea membrilor ei. Cheltuielile pentru întreținerea clădirii și pentru asigurarea confortului celor din ea sunt mai mari decât cele pentru atingerea cu Vestea Bună a celor din afara ei.
b. Expresia: „Veniți la noi!” – adresată celor pierduți – este folosită mai mult și mai adesea decât: „Mergeți la cei din lume!” – adresată membrilor Bisericii. Suntem mai preocupați de a fi căutați și găsiți decât de a căuta și a găsi – așa cum a făcut Fiul Omului. Stabilim noi anotimpul, zilele și orele în care cei pierduți ar putea fi evanghelizați în loc să vedem evanghelizarea ca un stil de viață al fiecărui credincios.
c. Suntem preocupați de reușita programelor bisericii mai mult decât de misiunea Bisericii. Spiritualitatea bisericii este măsurată după numărul de programe săptămânale și lungimea lor și nu după impactul ei în lume și în comunitatea în care este așezată. Ce facem devine mai important decât: cine suntem? De ce existăm?
d. Numărul celor disponibili pentru a sluji cu dragoste și de bunăvoie în Biserică este surclasat de numărul consumatorilor de resurse. Numărul celor care vin duminică de duminică, așteptându-se să primească ceva este mai mare decât al celor care sunt gata și dispuși să se dăruiască. Preoția tuturor credincioșilor este abandonată și face loc tot mai mult unei activități spirituale efectuate de profesioniști. Membrii bisericii sunt mult mai deschiși să plătească pe alții să facă ceva în și pentru Biserică decât să își asume responsabilități și să aloce din propriul lor timp pentru acele lucrări.
e. Se adâncește dezechilibrul dintre darurile de slujire în și pentru biserica locală în detrimentul celor de slujire în și pentru lume. Supralicităm importanța darurilor interne – păstor, învățător, profet, consilier, dirijor, ușier etc. – și neglijăm darurile externe cum ar fi: misionar, evanghelist sau asistent social. Este considerată o lucrare a bisericii mai mult ceea ce se face pentru membrii ei decât ceea ce se face pentru cei pierduți.
Pentru combaterea sedentarismului, mai ales când lipsa activității fizice duce și la obezitate, medicii și nutriționiștii recomandă, în general, mai multă mișcare și o dietă mai sănătoasă. Lucrurile nu stau diferit nici când vorbim despre sedentarismul Bisericii. Mai multă mișcare nu înseamnă organizarea periodică a unor competiții de cros cu membrii bisericii, deși pentru unii credincioși nici acest lucru nu ar strica… Mai multă mișcare înseamnă înțelegerea și asumarea conceptului de străini și călători care este atât de prezent în Scriptură, începând cu timpurile patriarhilor și până la credincioșii Bisericii primare, dar care este tot mai puțin priceput de credincioșii timpului nostru. Mai multă mișcare înseamnă înțelegerea și asumarea misiunii pe care Biserica o are de la Domnul ei, aceea de a fi sare și lumină pentru lumea aceasta, aceea de a duce și vesti mântuirea prin Hristos tuturor neamurilor, până la marginile pământului. Tocmai de aceea Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi: „Duceți-vă…” (Matei 28:19). De aceea le-a descris traseul pe care trebuiau să meargă începând din Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului (Fapte 1:8).
Biserica nu este o instituție statică. Ea este și trebuie să fie într-o continuă mișcare prin istorie, culturi, sisteme sociale și politice influențându-le, modelându-le, proclamând Evanghelia, dar și înțelegând că încă nu este nicăieri și niciunde acasă. Or, accentul prea mare pus pe locații, clădiri, proprietăți de tot felul, programe sau confort, cu alte cuvinte pe o formă de sedentarism spiritual, indică faptul că am uitat că suntem străini și călători… Că am uitat de ce suntem aici și care este menirea și misiunea noastră…
Din păcate, sedentarismul spiritual este o realitate dureroasă care afectează o bună parte din Biserica zilelor noastre. Remediul la această problemă nu poate fi altul decât întoarcerea la Cuvânt și aplicarea lui consecventă în viața Bisericii. Așa că este vital ca fiecare credincios să cunoască și să își asume în mod practic, de la începutul vieții sale de creștin, scopurile pentru care există Biserica. Este important, de asemenea, ca slujitorii să reașeze porunca Marii Trimiteri în centrul lucrării fiecărei biserici locale și să creeze cadrul necesar echipării temeinice a fiecărui credincios pentru slujire. Mereu și mereu ar trebui să ne punem întrebările: de ce există Biserica? Care este rolul meu în Biserică? Și nu doar să ne punem întrebările, dar să și răspundem la ele în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

http://apme.ro/2016/04/25/sedentarismul-bisericii-zilelor-noastre/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.