Butoaiele

Pe drum de toamnă,

dintr-un car cu boi,

se auzea un vuiet de butoi:
– Eu sunt… bum!… bum!… butoiul

care bubui pe drum!

Sunt bucuros că am volum!

Că doar nu-s buburuz

sau bolovan

să tac buştean

ca ăst butoi

ce zace-alături bobotit

ca un buboi!…
Şi-ai casei au sărit năboi

cu păhărelele,

zicând glumeţ:

– Hai, dă-ne-o probă, măiastre vorbăreţ.

– Bum!… Bucuros!

Vă dau!

Dar… mai domol!…

Căci, să vedeţi…

pentru moment,

sunt gol…

– Dar tu? i-au zis butoiului vecin.

Nu spui nimic?

– Nu pot

Sunt plin.
Şi s-au umplut paharele de vin!…
Şi-acum

MORALA-şi dă tributul:

Atunci când e Cristos în noi,

nu mai vorbeşte doaga de butoi,

ci conţinutul…

Costache Ioanid

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Butoaiele

Comentariile sunt închise.