Momente apologetice – „ajutor unei inimi încăpățânate”

Se face mare valva despre vaccin si cânt de curajoși sunt unii in fata acestei pandemii. Cu un an in urma, cei care sunt opuși vaccinului, trâmbițau de falsitate si neadevăr, sugerând ca nu exista o Pandemie, totul fiind o manipulare pentru controlul lumii. Tot felul de conspirații sau sugerat, continuând cu un nou val de atacuri conspirative, mergând împotriva celor care se vaccinează.

Unul din „prietenii virtuali” mă judeca pentru putina credință pe care o am, găsindu-mi refugiu si apărare intru vaccin. I-am urat încredere deplină in Domnul când o sa treacă prin boala, sperând ca va fi tare sa nu folosească medicamente sau o vizita la doctor. Mi-a răspuns ca a avut o mica răceala, însă Domnul si ceva medicamente le-au făcut bine. Ipocrizia sfaturile nu mai uimește pe nimeni.

Cu ceva timp in urma am auzit o poveste care scoate in evidenta încăpățânarea omului, si cat de surzi suntem la vocea Domnului.

Se anunța posibilitatea unei inundații care urma sa afecteze un sat de pe marginea unui rău. Frații la biserica au început sa se roage ca Domnul sa oprească ploaia. Nivelul râului se marea, oficialitățile locale sugerând ca populația sa se pregătească in caz de evacuare. Ploaia continua, apele râului ajungând la nivelul malului. Frații au continuat sa se roage, pana când într-o seara, sirenele au dat alarma de evacuare a satului.

Toți cei care era pregătiți, au început sa părăsească casele cu ce au putut, au încărcat mașinile si remorcile, părăsind in lacrimi sudoarea frunților lor. Pompierii si politia sau dus din casa in casa sa ajute si sa coordineze evacuarea. Ajunși la o casa, un frate din biserica, se opune evacuări, spunând familiei ca el este încredințat in mana Domnului. După mai multe discuții, soția si copii implorând sa evacueze împreuna, omul nostru rămâne in casa, abandonat in credință lui.

Spre dimineață apele erau de un metru pe străzile satului. Pompieri cu bărci continua sa implore evacuarea. Bătrâni cu câini si pisici ajung sa fie înduplecați sa părăsească casele, însă omul nostru nu se lasă, rămânând tare in credința ca Domnul va interveni. Pe la prânz, apa ajunge sa acopere parterul casei, omul nostru găsind refugiu la etaj. Continuând sa se roage, ignora anunțurile pompierilor sa evacueze casa.

Pana a doua zi, apele ajung sa acopere si etajul de sus, omul credinței refugiindu-se pe acoperiș. O alta barca se aproprie de casa, însă omul nostru nu se lasă înduplecat, sugerând ca trăiește prin credință. A continuat sa se roage, apa ajungând la coama acoperișului. Cu apa pana la brâu, un elicopter se aproprie si ii cere sa se urce pe scara de salvare. Plin de încredințare, omul refuza sa urce scara elicopterului. Apele ajung sa crească, credinciosul nostru sa-si piardă viața in încăpățânarea lui.

Ajuns in fata Domnului, întreabă ne credul:

– „Doamne, ti-am cerut ajutor si tu nu ai ascultat rugăciunea!”

– „Domnul ii răspunde: te-am avertizat înainte sa crească apele, am trimis pompieri sa te ajute, ti-am trimis doua bărci si un elicopter si tot încăpățânat ai rămas. Din toate mesajele trimise nu ai auzit nici unul?”

Mulți credincioși sau rugat ca Domnul sa ne ajute in aceasta perioada de pandemie. Sute de credincioși au murit. Ne-am rugat ca Domnul sa dea o mana de ajutor oamenilor de știința in descoperirea unei soluții medicale. Sa descoperit un vaccin in încercarea unei stopări a pandemiei. Ce fac „curajoșii credinței”? Fac pe vitejii in încredințarea Domnului, fără sa uite sa-si ia medicamentele de tensiune si diabet.

Cat de încăpățânați si fățarnici se poate fi? Las pe alții sa răspundă. Intre timp, peste ocean este seara: Coram Deo!

Dr. Caius Obeada

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.