Diverse by Sali Sabri

1. Un avocat musulman din Constanța a cerut în instanță interzicerea colindelor în clădirea baroului, considerând că nu poate fi obligat să asculte muzică religioasă creștină. Instanța i-a respins cererea.

2. „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte ori să adere la o credință religioasă, contrar convingerilor sale”, a argumentat avocatul.

3. Păi, domnule avocat, creștinii din Dobrogea cum suportă să asculte cele cinci rugăciuni pe zi care se aud în tot orașul de la minaretul moscheei? Ha? Și apoi, cu ce te-au constrâns pe tine copiii și tinerii aceia care au venit să cânte acolo despre Nașterea Mântuitorului? De ce nu te-ai ascuns într-o altă încăpere? Te puteai închide la wc și astfel să scăpai de mesajul colindelor.

4. Îs buni creștinii când sunt clienții tăi? Nu ai merita tu acum un boicot? Cum ar fi ca ei, creștinii, să nu mai apeleze la serviciile domniei voastre pe motiv că sunteți musulman? Ai noroc că te cunosc, altfel inițiam un boicot, dar nu fac așa ceva pentru că Hristos e Domnul meu și nu mă lasă.

5. Musulmanii trăiesc aici de sute de ani și nu au fost constrânși niciodată să adere la credința ortodoxă, dimpotrivă, primarii ortodocși au ajutat la construcții de moschee, au încurajat musulmanii să-și păstreze tradițiile. Nu cred că nu le știi pe astea, domnule avocat.

6. La noi la biserică vin și musulmani, și creștini ortodocși, și creștini evanghelici, și ne înțelegem foarte bine. Ba chiar, de multe ori, se întâmplă ca la Adunarea noastră din Ali-Baba să avem mai mulți musulmani decât creștini la închinare. Am prieteni musulmani care mă cheamă să merg la ei cu tinerii noștri și să-i colind. Ce s-a întâmplat cu tine, domnule? Cine te-a scuturat așa împotriva unei tradiții frumoase ale creștinilor? Eu știu cine te-a pus să faci asta. De aceea, promit, să mă rog pentru tine. Și când ne vom întâlni prima dată, promit că în loc de salut am să-ți cânt un colind!

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Diverse by Sali Sabri

  1. Pingback: Bă, pocăiților, scrieți corect românește (2.172) – Sali Sabri | RoEvanghelica

Comentariile sunt închise.