Compoziția religioasă a celui de-al 117-lea Congres SUA

Când vine vorba de apartenența religioasă, cel de-al 117-lea Congres al Statelor Unite arată similar cu Congresul anterior, dar destul de diferit de americani, în general, arată noul studiu Pew Research Center.

În timp ce aproximativ un sfert (26%) dintre adulții americani sunt neafiliați din punct de vedere religios – descriindu-se drept atei, agnostici sau „nimic special” – doar un membru al noului Congres, Sen. Kyrsten Sinema, D-Ariz se identifică a fi neafiliată din punct de vedere religios (0.2%).

Aproape 9 din 10 membri ai Congresului se identifică a fi creștini (88%), comparativ cu două treimi din publicul larg (65%). Congresul este mai protestant (55% față de 43%), cât și mai catolic (30% față de 20%) decât populația adultă din SUA în ansamblu.

De-a lungul ultimelor câteva Congrese, o existat o creștere semnificativă a ponderii membrilor care se identifică ca protestanți sau creștini, fără a specifica mai departe o denominațiune.

În prezent există 96 de membri ai Congresului în această categorie (18%). În cel de-al 111-lea Congres, primul pentru care Pew Research Center a analizat apartenența religioasă a membrilor, 39 de membri s-au descris protestanți sau creștini (7%). Între timp, ponderea tuturor adulților americani din această categorie s-a menținut relativ constantă.

În aceeași perioadă, numărul total al protestanților din Congres a rămas relativ stabil: în al 111-lea Congres au fost 295 de protestanți, iar astăzi sunt 294. Creșterea numărului de protestanți care nu specifică o denominațiune a corespuns cu o scădere a membrilor care se identifică cu familiile confesionale, cum ar fi prezbiterienii, episcopalii și metodiștii.

Totuși, membrii celor trei subgrupuri protestante rămân suprareprezentați în Congres în comparație cu ponderea lor în publicul larg, în timp ce alte grupuri sunt subreprezentate – inclusiv penticostalii (0.4% din Congres față de 5% din populația generală a SUA), protestanții nedominali (2% vs 6%) și baptiștii (12% vs 15%).

Membrii evrei reprezintă, de asemenea, o pondere mai mare din Congres decât o au în publicul larg – 6% vs 2%. Ponderea majorității celorlalte grupuri necreștine analizate în acest raport – budiști, musulmani, hinduși și unitarieni universali – se potrivesc mai mult cu procentele echivalente din publicul larg.

Aproape toți membri necreștini ai Congresului sunt Democrați. În schimb, în rândul Republicanilor, doar 3 dintre cei 261 de membri care a depus jurământul pe 3 ianuarie (1%) nu se identifică a fi creștini; doi sunt evrei, iar unul a refuzat să afirme o afiliere religioasă.

Diferențe în funcție de cameră

Majoritatea membrilor Camerei și Senatului sunt creștini, Camera fiind puțin mai creștină decât Senatul – 88% vs 87%. Iar ambele camere au o majoritate protestantă – 55% dintre reprezentanți sunt protestanți, la fel ca 59% dintre senatori.

În cadrul protestantismului, cele mai mari diferențe sunt în rândul prezbiterienilor (3% în Cameră vs 12% în Senat) și protestanții care nu specifică o denominațiune (20% în Cameră vs 11% în Senat).

Catolicii reprezintă o pondere mai mare în Cameră (31%) decât în Senat (24%).

În schimb, Senatul are o pondere mai mare de membri evrei (8% vs 6%) și mormoni (3% vs 1%) decât are Camera.

Toți musulmanii, hindușii și unitarienii universali din Congres se află în Cameră, în timp ce există un budist în ambele camere.

Diferențe în funcție de partid

În total, 99% dintre Republicanii din Congres se identifică drept creștini. În Camera Reprezentanților există doi republicani evrei. Toți ceilalți republicani din cel de-al 117-lea Congres se identifică a fi creștini într-un fel denominațional.

Sursa:

https://tribuna.us/compozitia-religioasa-a-celui-de-al-117-lea-congres-sua/?fbclid=IwAR2-G_rDDIaUA6UmLt6sVugqWneYo8ivkxmTYWnLpkc4orTN3B-bph1MuP0

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.