Sonet vibrant

La moara lui Felix

Se sparg dezacorduri lovind în timpane
Și sar amorsate scrâșniri violente,
Tăcerea sucombă când curg în torente
Cuvinte țipate, născând uragane.
 
Suntem îmbibați de discursuri ardente
Când toți ne răstim în ieșiri simultane,
Fanfara răsună, dar numai tromboane,
Și-i zgomot prea mult și-s gândiri corigente.

 
Opriți gălăgia, sădind armonie,
Și-un susur divin să îmbrace pământul,
Născut din izvoare țâșnind în pustie.
 
Iar oamenii toți, domolindu-și avântul,
Să simtă vibrarea adâncă și vie
Ce-o poartă-n esență de viață… Cuvântul!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 15 ianuarie 2021

 

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.