O hermeneutică a iubirii într-o cultură a suspiciunii
Introducere
Când afirmăm că una dintre trăsăturile predominante ale culturii actuale este frica o facem cu o anumită durere. Indiferent dacă vorbim despre frici reale sau închipuite, despre frici politice mai generalizate sau despre diverse frici personale care decurg din cele politice, sociale sau religioase, cultura fricii este o caracteristică dominantă a societății noastre. Cu siguranță, frica este experimentată și exprimată diferit în culturi diferite, însă existența într-o lume globală și globalizată ne expune unor frici comune, precum terorismul, conflictele internaționale, crize economice și financiare, infracțiuni și boli, încălzire globală, șomaj, sărăcie etc. Evenimentele din 11 septembrie 2001, din New York au intensificat exponențial senzația de frică ce a cuprins societățile în menghina ei. Mai mult, acel tragic eveniment a ilustrat și legătura strânsă și neliniștitoare care s-a putut stabili între violență, frică și (un anume soi de) religie. Nu e de mirare că religia a fost privită de mulți ca un factor care mai degrabă intensifică decât disipă frica. Și, din păcate, în multe rânduri, religia a fost folosită pentru a exacerba situații conflictuale din diverse colțuri ale lumii și a fost folosită pentru scopuri politice violente – după cum o dovedesc atacurile teroriste justificate religios. În consecință, mulți oameni cred azi că ar trebui să eliminăm cu totul religia din textura existenței sociale.
Frica este experimentată și exprimată diferit în culturi diferite, însă existența într-o lume globală și globalizată ne expune unor frici comune.
În ciuda ambiguității asociate cu religia în sfera publică însă, studiile relevă că religia reprezintă un element influent în societate, o puternică motivație pentru conduita individuală și o „necesitat absolută pentru democrație”[1]. Alții au analizat relația dintre religie, drepturile omului și democrație, descoperind că religia reprezintă o dimensiune vitală a oricărei democrații, deoarece oferă cel mai important cadru de referință și valori, asigurând totodată conținut și coeziune structurii comunităților și culturilor umane. În cuvintele sociologului Peter Berger, religia reprezintă „bolta sacră” sub care oamenii trăiesc și care îi ajută să integreze diversele aspecte ale vieții, facilitând astfel o înțelegere comprehensivă a realității și un sens al vieții. Factorul religios nu poate fi ignorat, prin urmare, nici eliminat câtă vreme joacă un rol esențial în textura societății umane.
Citește mai mult:
