Mulțumesc, Tată!

La moara lui Felix

Când am plecat, sedus de vraja lumii, De cântecul sirenelor, sonor, Eu nu vedeam nici marginea genunii Nici adâncimile deşertăciunii, Ci totul îmi părea strălucitor. Durerea Ta îmi urmărea plecarea Şi nepăsarea mea o adâncea; Mi-ai urmărit cu ochii trişti cărarea, Dar m-a-nghiţit cu lăcomie zarea Când înaintea mea se deschidea. M-a înşelat fragila poleială, A fost o cursă clinchetul de-argint, Trăiam într-o lumină ireală Şi îmi minţeam privirea cu beteală, Dar inima nu am putut s-o mint. Căci am simţit că lumea nu-ţi oferă, Oricât ai vrea plăceri din ea să storci, Decât un act pe-o scenă pasageră Iar când decorul, foaie efemeră, Se schimbă brusc, primeşti un rol la porci. A fost contactul cu realitatea, A fost prohodul viselor murind Şi am rămas în toată nuditatea Pierzându-mi straiul ce e demnitatea, Când am privit la roşcove cu jind. Mai este pentru mine îndurare? Mai poate sfidătorul fi iertat?…

Vezi articolul original 150 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s