ÎN ANUL 2020 ZILELE S-AU SCURTAT

„Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Matei 24:22)

––––––––––––-

10 Ianuarie 2021

––––––––––––-

Video aici:

––––––––––––-

Zilele s-au scurtat. Oamenii de știință au constatat că Pământul se învârte mai repede decât în urmă cu o jumătate de secol, astfel încât în anul 2020 au fost câteva zile mai scurte decât normalul, potrivit site-ului livescience.com

Domnul Isus Hristos ne vorbește despre multe semne care vor avea loc la vremea sfârșitului. Unul dintre aceste semne este acesta:

„Se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”

(Matei 24:24)

Ai grijă să te numeri printre cei „aleși”. Dacă ești „ales” de Hristos, atunci trebuie să Îl cunoști clar pe Domnul. Este foarte clar că în vremurile din urmă vor veni „Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi, care vor face semne mari şi minuni”.

Mintea ta și discernământul tău trebuie să rămână foarte bine ancorate în Hristos.

Roagă-te neîncetat. Citește Biblia. Silește-te să stai aproape de Domnul.

Vor veni oameni foarte „sfinți”, lideri religioși și spirituali, care vor face „semne mari și minuni”. Dar Duhul lui Hristos, care este în tine, îți va spune despre aceștia că sunt mincinoși, falși și înșelători.

„Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”

(Romani 8:9)

Doamne Isuse Hristoase, păzește-ne să nu fim duși în rătăcire. Ajută-ne să fim complet ai Tăi, să Te cunoaștem pe Tine, să trăim pentru Tine pe acest pământ, iar în veșnicie să fim pentru totdeauna cu Tine. Amin!

––––––––––––-

Sursa:

https://www.facebook.com/100000198720857/posts/4221771167839466/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s