Dumnezeu te iubește! Ce mai aștepți?

Fără Dumnezeu, noi muritorii suntem pierduți, prăbușiți în probleme, păcate, poveri…

Însă, pentru noi muritorii pierduți, Dumnezeu a trimis pe Singurul Său Fiu, pe Domnul Isus pentru noi…

Privind spre noi, apoi văzând dragostea lui Dumnezeu putem să ne întrebăm:

CE FACE DUMNEZEU PENTRU OMUL PIERDUT?

1. Îl RECUPEREAZĂ

⁃ din RELIGIA seacă

⁃ din RUTINA ce ne sufocă

⁃ din RELAȚIILE nepotrivite ce produc suferință

2. Îi REZOLVĂ

⁃ problema urgentă a păcatului

⁃ aduce pacea în suflet

⁃ arată cum și mai ales când trebuie să privească în sus

3. Îl RIDICĂ

⁃ din noroiul lumii

⁃ din necazurile vieții

⁃ din nenorocirea falimentului

4. Îl RĂSCUMPĂRĂ

⁃ din robie

,,Să-ţi aduci aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat: de aceea îţi dau astăzi porunca aceasta.” (Deut.15:15)

⁃ din rușinea Egiptului

M-am rugat Domnului şi am zis: „Stăpâne, Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mâna Ta cea puternică.” (Deut. 9:26)

⁃ din brațul lui Satan

,,scăpaţi-mă din mâna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mâna celor răi”? (Iov 6:3)

Însă ca să beneficiem de aceste minunate binecuvântări, noi trebuie să acceptăm chemarea Domnului!

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă…

Cu dragoste,

Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.