S-AU DUS ÎN RAI ȚINÂNDU-SE DE MÂNĂ

Se întâmpla cu ocazia unui Crăciun. Era anul 1951, în închisoarea-sanatoriu de la Târgu-Ocna, camera 4. La dreapta sa era preotul Gherasim, bolnav și slăbit. Tuberculoza îl țintuise la pat, la frumoasa vârstă de 40 de ani. La stânga sa, și el pe moarte, era un fost torționar comunist, ajuns în locul rece după ce a intrat în conflict cu regimul. Printre cei torturați de călău era și acest umil și muribund preot, Gherasim. Gherasim Iscu.

Noapte de noapte, călăul era chinuit de remușcările faptelor sale odioase. Nu putea concepe cum ajunsese într-un timp așa de scurt un om atât de hain. Într-o noapte, pe când își încheia timpul devoțional, Wurmbrand a auzit dintr-o dată un strigăt: „𝐷𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙𝑒, 𝑓𝑖𝑖 𝑏𝑢𝑛, 𝑟𝑜𝑎𝑔𝑎̆-𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒! 𝑁𝑢 𝑝𝑜𝑡 𝑚𝑢𝑟𝑖, 𝑎𝑚 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑜 𝑐𝑟𝑖𝑚𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑓𝑟𝑖𝑐𝑜𝑠̦𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒!” Strigătul era îndreptat nu către Wurmbrand, ci către preotul Iscu. Sprijinit pe umerii a doi deținuți, Gherasim Iscu a pășit încet pe lângă patul lui Wurmbrand, îndreptându-se spre patul torționarului său. Mângâindu-i brațul și ștergându-i sudoarea de pe frunte cu o zdreanță, preotul a rostit următoarele cuvinte: „𝐸𝑠̦𝑡𝑖 𝑡𝑎̂𝑛𝑎̆𝑟, 𝑛𝑢 𝑠̦𝑡𝑖𝑎𝑖 𝑐𝑒 𝑓𝑎̆𝑐𝑒𝑎𝑖. 𝑇𝑒 𝑖𝑒𝑟𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎 𝑠̦𝑖 𝑙𝑎 𝑓𝑒𝑙 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑒𝑖𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑖𝑛𝑖. 𝐼𝑎𝑟 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑛𝑜𝑖 𝑡𝑒 𝑖𝑒𝑟𝑡𝑎̆𝑚, 𝑐𝑢 𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝐷𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙 𝐻𝑟𝑖𝑠𝑡𝑜𝑠, 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑏𝑢𝑛 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑛𝑜𝑖, 𝑡𝑒 𝑣𝑎 𝑖𝑒𝑟𝑡𝑎 𝑠̦𝑖 𝐸𝑙”. Apoi s-au îmbrățișat. Amândoi au murit la scurt timp, în aceeași noapte.

Wurmbrand încheie povestea din cartea sa, ”Cu Dumnezeu în subterană”, exclamând: „𝐶𝑟𝑒𝑑 𝑐𝑎̆ 𝑠-𝑎𝑢 𝑑𝑢𝑠 𝑖̂𝑛 𝑟𝑎𝑖 𝑡̦𝑖𝑛𝑎̂𝑛𝑑𝑢-𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆!“

Gestul preotului Iscu este aplicația practică a îndemnului lansat de apostolul Pavel în a doua parte a epistolei către Romani.

„𝑵𝒖 𝒊̂𝒏𝒕𝒐𝒂𝒓𝒄𝒆𝒕̦𝒊 𝒏𝒊𝒎𝒂̆𝒏𝒖𝒊 𝒓𝒂̆𝒖 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒓𝒂̆𝒖! 𝑭𝒊𝒕̦𝒊 𝒑𝒓𝒆𝒐𝒄𝒖𝒑𝒂𝒕̦𝒊 𝒅𝒆 𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒊̂𝒏𝒂𝒊𝒏𝒕𝒆𝒂 𝒕𝒖𝒕𝒖𝒓𝒐𝒓 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒍𝒐𝒓! 𝑫𝒂𝒄𝒂̆ 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒖 𝒑𝒖𝒕𝒊𝒏𝒕̦𝒂̆, 𝒂𝒕𝒂̂𝒕 𝒄𝒂̂𝒕 𝒕̦𝒊𝒏𝒆 𝒅𝒆 𝒗𝒐𝒊, 𝒕𝒓𝒂̆𝒊𝒕̦𝒊 𝒊̂𝒏 𝒑𝒂𝒄𝒆 𝒄𝒖 𝒕𝒐𝒕̦𝒊 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊𝒊! 𝑵𝒖 𝒗𝒂̆ 𝒓𝒂̆𝒛𝒃𝒖𝒏𝒂𝒕̦𝒊 𝒔𝒊𝒏𝒈𝒖𝒓𝒊, 𝒑𝒓𝒆𝒂𝒊𝒖𝒃𝒊𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓, 𝒄𝒊 𝒍𝒂̆𝒔𝒂𝒕̦𝒊 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒊̂𝒏 𝒔𝒆𝒂𝒎𝒂 𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒆𝒊 𝒍𝒖𝒊 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖, 𝒄𝒂̆𝒄𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔: 𝑨 𝑴𝒆𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒓𝒂̆𝒛𝒃𝒖𝒏𝒂𝒓𝒆𝒂, 𝒛𝒊𝒄𝒆 𝑫𝒐𝒎𝒏𝒖𝒍. 𝑫𝒊𝒎𝒑𝒐𝒕𝒓𝒊𝒗𝒂̆, 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒊̂𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒇𝒐𝒂𝒎𝒆 𝒗𝒓𝒂̆𝒋𝒎𝒂𝒔̦𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒕𝒂̆𝒖, 𝒅𝒂̆-𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒎𝒂̆𝒏𝒂̂𝒏𝒄𝒆; 𝒅𝒂𝒄𝒂̆-𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒆𝒕𝒆, 𝒅𝒂̆-𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒃𝒆𝒂; 𝒄𝒂̆𝒄𝒊, 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒗𝒆𝒊 𝒇𝒂𝒄𝒆 𝒂𝒔𝒕𝒇𝒆𝒍, 𝒗𝒆𝒊 𝒊̂𝒏𝒈𝒓𝒂̆𝒎𝒂̆𝒅𝒊 𝒄𝒂̆𝒓𝒃𝒖𝒏𝒊 𝒂𝒑𝒓𝒊𝒏𝒔̦𝒊 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒑𝒖𝒍 𝒍𝒖𝒊. 𝑵𝒖 𝒕𝒆 𝒍𝒂̆𝒔𝒂 𝒃𝒊𝒓𝒖𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝒓𝒂̆𝒖, 𝒄𝒊 𝒃𝒊𝒓𝒖𝒊𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒓𝒂̆𝒖𝒍 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒃𝒊𝒏𝒆!” – 𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏𝒊 𝟏𝟐:𝟏𝟕-𝟐𝟏 𝑬𝑫𝑪𝑹

✅Ce reflex ne vine să întoarcem fapta mârșavă, cu vârf și îndesat.
✅Ce natural ne vine să aplicăm legea talionului (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).
✅Ce omenesc este să te răzbuni.

Creștinul însă este chemat să traiască la un alt nivel. Este somat să nu mai intre în fire. Este invitat la o viață SUPRA-naturală. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat iar Duhul ulterior s-a coborât ca să ne scape de aceste reflexe nemernice, ca să ne salveze de aceste apucături carnale, născându-ne din nou. Astfel . . .

✅În locul urii Dumnezeu toarnă iubire necondiționată pentru semeni.
✅În locul răzbunării Dumnezeu ne învață îngăduința și mila.
✅În locul ranchiunii Dumnezeu ne dă un duh al iertării (70 ori x 7, ca să-l citez pe Isus).

Mi-ar plăcea să închei și tu anul ținând cont de sfaturile apostolului Pavel, aplicându-le în toate domeniile vieții tale. Doar așa lumea va fi mai bună, mai frumoasă, mai . . . dumnezeiască.

P.S. Închei anul acesta cu multe bucurii în suflet. Printre ele se numără și faptul că v-ați făcut timp să citiți aceste mici devoționale și să dăruiți ulterior câte o boabă de cafea. Fiecare cafea primită mi-a dat imbold să continui să meditez și să scriu.

Mii de mulțumiri..

https://ko-fi.com/adrianvlad

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.