Dragul meu este momentul potrivit acum să te închini și tu lui Dumnezeu! 

Psalmul 138:2 Mă închin în Templul Tău cel sfânt și laud Numele Tău pentru bunătatea și credincioșia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.

Am fost fost creaţi de Dumnezeu ca să ne închinăm înaintea Lui, aceasta este menirea și scopul noastru pe acest pământ. Biblia ne arată că acestă stare a inimii, pe care o numim închinare, va continua chiar şi în veşnicie.

Închinarea este

• o STARE a inimii

SENSIBILITATE datorată călăuzirii Duhul Sfânt

SFINTENIA caracterului

SACRALITATEA momentului

SIMPLITATEA mesajului
Prin urmare cine nu înţelege, acest lucru și nu acceptă sfatul și învățătura despre cum trebuie să se închine şi-a ratat tot sensul existenţei sale pe pământ și nu va ajunge să se închine în veșnicie!
Omul în esență este un închinător, avem acestă dorință impregată în ADN-ul nostru, ne închinăm uneori chiar dacă realizeazăm sau nu acest lucru.

Închinarea trebuie să fie

• PERSONALA apoi PUBLICA

• PERMANENȚĂ nu din când în când…
Dar dacă nu te închini cui trebuie, adică Singurului Dumnezeu, Creatorul Cerului și al Universului întreg , acestă atitudine este idolatrie, iar dacă nu te închini cum și cânt trebuie este irosirea timpului şi înşelare amarnică

Omul lui Dumnezeu se închină în Templu, aici în acest loc special el declară și vorbește despre faima lui Dumnezeu, care întotdeauna este gata să-și împlinească făgăduințele! Iatâ câteva dintre ele:
ÎMBĂRBĂTARE în mijlocul necazului

ÎNTĂRIREA sufletul atunci când sunt slab

ÎNVIORARE cand sunt copleșit de necaz

Dumnezeu își ÎNTINDE mâna și mă aperă

Dumnezeu este gata să mă ÎNVEȚE

Dragul meu este momentul potrivit acum să te închini și tu lui Dumnezeu!

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.